Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunțat că anul acesta vor începe lucrările de consolidare a 13 blocuri. În același timp, alte 12 vor fi pregătite pentru licitaţie.

După cutremur, vine reabilitareaDeclarația sa vine la două zile după cutremurul din seara de 25 aprilie, cu o magnitudine de 5,3 pe scara Richter.

Astfel, edilul Capitalei spune că prioritatea sa în perioada următoare va fi urgentarea procedurilor pentru consolidarea blocurilor cu risc seismic ridicat.

Sorin Oprescu a precizat că Primăria Capitalei a notificat, în ultimii doi ani, toate asociaţiile de proprietari care stau în imobile cu grad mare de risc seismic.

Totodată, el a criticat conducerile anterioare ale Primăriei Capitalei care, spune edilul, nu s-au ocupat suficient pentru a rezolva problema consolidării la nivelul Bucureştiului.

Au fost consolidate doar 12 imobile în ultimii 14 ani. Nu o stau să plătesc facturi pentru că pe alţii i-a durut în cot. Cei peste 1,1 milioane de lei necheltuiţi anul trecut au fost returnaţi la minister deoarece nu am primit acordul asociaţiilor de locatari şi pentru că au întârziat avizele de la primăriile de sector şi ministerele de resort. Foarte puţini constructori au fost interesaţi de această consolidare", a afirmat Oprescu.

Potrivit primarului general, în perioada 1991-1996 au fost expertizate 6.000 de imobile, după noile reglementări legale.

 

30 April 2009