Întreaga echipă a Târgului Național Imobiliar TNI continuă să lucreze și în actualele condiții!

TNI este aici pentru tine!

Lansăm în premieră un program susținut de webinarii cu program săptămânal. Aducem în fața ta personalități din domenii de interes,  astfel încât ideile și vasta experiență internațională să îți fie de ajutor în compensarea efectelor negative ale actualei situații, dar mai ales în a reuși să găsești și să profiți de noile oportunități.

Miercuri, 15 Apriliei, orele 12.00 îl vom avea invitat pe Domnul Walid Moussa, Președinte Mondial al Federației Internaționale Imobiliare (FIABCI), iar tema webinarului este: Efectele COVID-19 asupra pieței imobiliare !

Walid Moussa este un om de afaceri de prestigiu internațional, care activează în domeniul imobiliar la scală globală. Având la bază studii juridice, dl. Moussa a făcut tranziția în domeniul imobiliar. Este Președintele Sindicatului Imobiliar din Liban (REAL) și președintele fondator al FIABCI -Liga Țărilor Arabe. De asemenea, Dl. Moussa are rolul de Ambasador Economic al Confederației de Afaceri din Andorra(CEA), reprezentându-i interesele în Orientul Mijlociu. Fondată în 1951, FIABCI este o organizație multidisciplinară, care include 40 de profesii din sfera imobiliară și are prezență în peste 49 de țări, pe toate continentele. 

Pentru a afla mai multe detalii despre acest webinar și a te înscrie GRATUIT, dă click aici

Creștem împreună ! TNI este aici pentru tine !

43030-650x350.jpg

 

14 April 2020