Scăderile masive de preţ din sectorul imobiliar par să fi ajuns la final. În ultimul an, preţul proprietăţilor imobiliare a coborât cu doar două procente la nivel naţional, potrivit Eurobank Property Services (EPS). Scădere a fost mai mică de un procent în ultimele trei luni, perioadă în care preţul locuinţelor din Bucureşti s-a apreciat uşor.

34777-pret_locuinte.jpgPreţul locuinţelor a continuat să scadă uşor la nivel naţional, coborând cu 0,8% în perioada aprilie-iunie faţă de trimestrul precedent, potrivit celui mai recent raport publicat de Eurobank Property Services (EPS). Preţurile din Capitală fac însă excepţie, acestea urcând cu aproape două procente în perioada menţionată. La nivel naţional, preţurile au scăzut cu -2% faţă de aceeaşi perioada a lui 2013, iar în ultimii cinci ani, preţul mediu a suferit o modificare de 3,8% pe an.

„Deşi evoluţia faţă de aceeaşi perioadă a anului 2013 a înregistrat o tendinţă descendentă, indicele pentru Bucureşti a crescut cu 1,8% în ultimul trimestru, cu o rată de creştere de 1,9% pe segmentul Bucureşti Periferie şi o scădere de -1,2% în Bucureşti Centru. În perioada relativ stabilă din ultimii ani, indicele Capitalei a alunecat, atingând o medie de -3,5% pe an. În pofida unei corecţii trimestriale negative, preţurile din Judeţul Ilfov s-au stabilizat în ultimul an, de o manieră similară cu ultimii cinci ani, depăşind ca performanţă principalele zone urbane ale Capitalei”, se precizează în cea mai nouă ediţie a Indicelui Proprietăţilor Rezidenţiale pentru piaţa din România.

În toate cele opt diviziuni regionale ale României s-au înregistrat scăderi de preţ, în ultimele trei luni, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Diviziunea Dunăre şi Marea Neagră se află în topul performanţei (-0,9%), urmată de Diviziunile Bucureşti-Ilfov şi Vest cu (-1,1%).

Cele mai mari scăderi de preţ de la an la an s-au înregistrat în Sud şi în Centru, indicând faptul că modificările preţului imobiliar la nivelul diviziunilor regionale prezintă o mică variaţie în jurul indicelui mediu naţional. Începând din vara anului 2009, Moldova a menţinut cea mai mică rată de scădere a preţului mediu anual calculat pe o perioadă de cinci ani, de -1,7%, urmată de Sud cu -2,9%, în vreme ce ratele celorlalte diviziuni regionale s-au situat în jurul mediei naţionale de -3,8%.

34778-indice_eurobank_property.jpg

  • O variaţie stabilă şi limitată se aplică şi indicilor corespunzători marilor oraşe din România
  • Brăila şi Constanţa au demonstrat o creştere pozitivă în trimestrul al doilea, de la an la an
  • Pe termen lung, Iaşi a înregistrat cea mai mică scădere medie anuală pe perioada ultimilor cinci ani, (-1%), urmat de Timişoara cu (-2,8%), în timp ce toate celelalte oraşe au înregistrat rate mai abrupte de scădere a preţurilor

„Se pare că proprietăţile noi au înregistrat o performanţă mai bună, atât la nivel naţional cât şi în capitală în trimestrul analizat. Indicele proprietăţilor noi a crescut de asemenea în Bucureşti şi la nivel naţional în ultimele 12 luni. Performanţa indicilor pentru apartamente şi proprietăţi vechi nu diferă semnificativ de cea a indicilor agregaţi naţionali. Per total, noua publicare a indicilor de preţ imobiliari EPS sugerează persistenţa unui mediu de uşoară scădere la nivel naţional, cu oscilaţii limitate la nivel regional sau al oraşelor, nu departe de un nivel stabil. Se pare că piaţa proprietăţilor noi a câştigat avânt, în timp ce celelalte tipuri şi pieţe locale par să-şi fi regăsit echilibrul în aşteptarea revenirii unui mediu de creştere şi a reapariţiei cererii”, concluzionează reprezentanţii Eurobank Property.

ARTICOLE RECOMANDATE:

30 July 2014