Mareste fontul | Trimite pe yahoo messenger | Trimite pagina unui prieten | Printeaza pagina

Investește acum și ai facturi infime la iarnă. Casele verzi aduc beneficii imediate

Publicat: | Autor: Mihaela Ochiană, IMOPEDIA.ro | Numar afişări: 1178

Casele verzi sunt deja bine cunoscute românilor, ca și concept, iar programul Casa Verde din 2016 ar putea aduce un val important de modernizare econologică a stocului imobiliar local. Beneficiile pe care le aduce o asemenea locuință sunt imediate, iar proprietarii vor vedea rezultatele în scurt timp după montarea sistemelor decontate de stat – mai ales în condițiile în care suntem la un anotimp distanță de sezonul rece. Programul Casa Verde 2016 anunță să deconteze panourile solare, pompele de căldură și instalațiile de producere a energiei termice, pentru cei interesați să intre în iarnă cu economii la întreținere de până la 90%. 

casa verdeCosturile mici de întreținere sunt idealul oricui, cu atât mai mult al celor care locuiesc la casă, unde doar încălzirea costă în medie, într-o lună de iarnă, între 600 și 800 de lei. Modernizarea casei cu materiale ecologice poate reduce aceste costuri până la 50 de lei pe lună, iar statul este interesat să ajute în acest sens, prin programul Casa Verde.

O casă verde este o casă construită din materiale prietenoase cu mediul, fără pierderi de căldură și care funcționează cu dispozitive care folosesc resurse regenerabile. O asemenea casă poate chiar să producă bani prin generarea unui surplus de energie care este revândut, dar cei mai mulți dintre proprietari se mulțumesc să producă doar atâta energie câtă au ei nevoie”, explică pentru IMOPEDIA.ro Marcela Tudose, consilier vânzări New Trend Estate.

Programul Casa Verde ar trebui să fie doar începutul schimbării

Prin programul Casa Verde, statul se implică în decontarea panourilor solare, pompelor de căldură și instalațiilor de producere a energiei termice cu cazane pe bază de peleți, brichetă, tocătură lemnoasă precum și orice resturi și deșeuri vegetale, agricole, firestiere sau silvice.

Banii primiți de la stat, prin programul Casa Verde, pot fi doar începutul unor economii la întreținere. Din păcate, dacă la același proiect se cumulează două tipuri de instalații, cuantumul finanțării solicitate nu poate depăși valoarea cea mai mare acordată unui tip de proiect din cele două cumulate în cadrul programului. Așadar, proprietarul trebuie să suporte diferența”, continuă Marcela Tudose.

Facturile mai mici cu 90% sunt ale proprietarilor care își îmbunătățesc radical locuințele 

Pentru proprietarii dispuși să suporte diferența, există o multitudine de îmbunătățiri la care pot apela și care îi vor recupera investiția inițială în scurt timp de la punerea lor în funcțiune. Facturile sunt consideabil mai mici decât cele d dinainte de îmbunătățiri, iar ieftinirile pot ajunge la un procent de 90%. Mai greu cuantificabil este confortul și bunăstarea pe care o poți obține locuind într-o casă naturală.

Toată lumea vizează costurile și este normal, vrei să vezi rezultate imediate. Dar o casă verde poate fi făcută și din detalii: vopseaua aleasă pentru pereți, parchet sau covor din materiale naturale, chiar și pernele, saltelele sau cuverturile pot emana materiale chimice luni întregi de la desfacere. Toate acestea pot aduce probleme de sănătate pe care le putem evita folosind produse verzi”, explică consilierul în vânzări.

Odată cu interesul clienților pentru construcțiile verzi, și materia primă a devenit mai acceibilă, dar și dezvoltatorii sau constructorii mai interesați să ofere asemenea produse. Totodată, standardele eurpene ne obligă și pe noi ca fiecare clădire nouă construită să producă aceeași cantitate de energie cu cea pe care o produce, începând cu anul 2019. Această măsură a fost luată ca urmare a statisticilor care arată că, în Europa, cobsumul de energie al clădirilor reprezintă 40% din consumul total.

CITEȘTE ȘI:

 

Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail

OFERTE RECOMANDATE
Iancului , SC: 280 mp
Magheru , SU: 50 mp, 2 cam.
Splaiul Unirii , SC: 95 mp, 3 cam.
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre
Adrian Niculescu
Ilias Papageorgiadis

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video