Toată lumea vrea cheltuieli cât mai mici cu încălzirea, în perioada rece. În cazul celor care folosesc o centrală termică, economia depinde de modul în care au ales instalaţia şi în funcţie de cum o folosesc. Pentru a oferi un maximum de confort, centralele trebuie folosite după un set de reguli, în care pe locul întâi este dimensionarea corectă a sistemului de încălzire.

32440-central-heating-engineer-oldham.jpgStudiile arată că un procent de 10% dintre români aleg centrala termică direct la raft, fără niciun fel de documentare anterioară. Acest lucru este cât se poate de greşit, spun specialiştii în domeniu. La fel cum este şi luarea acestei decizii în funcţie de preţ. Pentru fiecare buget există o centrală potrivită şi una nepotrivită.

„Cel mai important criteriu de care românii ar trebui să ţină cont este evaluarea atentă a necesităţilor, dar şi a  caracteristicilor tehnice oferite de produs. Clienţii trebuie, înainte de toate, să facă o analiză a necesarului de încălzire a locuinţiei ţinând cont de gradul de izolare, suprafaţa şi volumul spaţiului ce urmează a fi încălzit, de numărul de consumatori de apă caldă menajeră şi numărul de băi şi bucătării” a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Sales and Operations Manager Ariston Thermo România.

În caz contrar, se poate ajunge în situaţia neplăcută în care centrala furnizează o cantitate prea mică de apă, raportat la nevoile familiei.

Clienţii vizează centrale ieftine la cumpărare şi economice la utilizare

Dar dincolo de economia adusă la cumpărare, un alt scop al clienţilor este ca noua centrală să le aducă micşorarea facturilor plătite lunar. Astfel, se impune un nou criteriu de achiziţie: randamentul şi eficienţa aparaturii. Potrivit statisticilor, în acest moment, numărul celor care înţeleg acest concept este încă mic.

„În acest moment, 23% dintre clienţi aleg centrala termică în funcţie de randamentul şi eficienţa acesteia, dar procentul este în continuă creştere. În plus, tot mai mulţi dintre români optează pentru centralele termice în condensare ce au o eficienţă mult mai ridicată şi asigură o reducere a consumului de gaz cu până la 35%”, a mai spus reprezentantul companiei.

Siguranţa în exploatare este un alt aspect deosebit de important, care trebuie luat în calcul la achiziţionarea unei centrale termice. În acest sens, clienţii trebuie să fie atenţi la evacuarea corespunzătoare a gazelor arse sau protecţia la îngheţ şi la lipsa apei din instalaţie. Unele centrale au un sistem de informare şi diagnoză care permite utilizatorului să verifice oricând şi cu uşurinţă starea de funcţionare. În cazul în care apar probleme, o perioadă de garanţie extinsă poate aduce avantaje financiare clientului. Prin urmare, acesta este un alt lucru la care clienţii trebuie să fie atenţi. Unele companii oferă o perioadă de garanţie extinsă până la cinci ani, în condiţiile în care perioada de viaţă a unei centrale poate depăşi 10 ani, în condiţii optime de funcţionare.

CITEŞTE ŞI: Centrala termică – avantaje şi dezavantaje

 

25 November 2013