Premierul Emil Boc a declarat că administraţiile publice locale au obligaţia să asigure acordarea de sprijin cumulat pentru energie termică, din bugetele locale. Acest lucru ar trebui să se desfăşoare în limita a cel puţin 10% din maximul compensării procentuale acordate de la bugetul de stat.

20723-subventii.jpgEmil Boc cere autorităţilor locale să menajeze buzunarele persoanelor cu venituri mici, în special acum, cu puţin înainte de iarnă. Aşadar, s-au făcut planuri referitoare la cum se va taxa căldura, iar concluzia a fost că autorităţile locale sunt obligate să plătească cel puţin 10% din nivelul acordat de buget.

„Dacă autorităţile locale acordă doar jumătate din cei 700 milioane pe care i-au acordat anul trecut, factura cetăţeanului care se află în această tranşă de venit (pentru care Guvernul acordă ajutor - n.r.) nu va creşte, cu această condiţie: ca autorităţile locale să acorde ajutoarele de încălzire satbilite de Guvern", a declarat premierul Boc.

Desigur, dacă există autorităţi locale care vor să acorde ajutoare pentru energia termică peste tranşele şi procentele stabilite de Guvern, este cu atât mai bine.

Guvernul a aprobat noile plafoane de venituri în cazul persoanelor cu venituri mici

Pragul maxim pentru care se acordă subvenţia de la buget pentru la încălzire a fost majorat de Guvern la 786 lei, comparativ cu 615 lei, cât a fost în 2010-2011. De asemenea, în anii trecuţi, persoanele care aveau venit pe membru de familie de până la 615 lei primeau 10% subvenţie, iar de anul acesta, cei cu venit între 615 şi 786 lei, vor primi 5%. Pentru persoanele singure, acest prag va fi de 1.082 lei, ajutorul fiind de 10% din factură.

Guvernul a eliminat, conform celor convenite cu FMI, subvenţia generalizată la încălzire, care anul trecut s-a ridicat la 350 milioane lei.

În Capitală, sute de mii de oameni aşteaptă ajutoare pentru încălzire

Oprescu a precizat că, în Capitală, sunt aproximativ 400.000-450.000 de persoane care vor beneficia de aceste ajutoare. Primarul general se va întâlni, săptămâna viitoare, cu primarii de sector, urmând să fie luată în discuţie şi această temă.

„Voi consulta primarii de sector, după ce Consiliul General va stabili care să fie nivelul de subvenţionare, astfel încât să putem îndrepta aceste sume către primarii de sector, aceştia având o responsabilitate foarte clară cui dau ajutoarele. Va fi stabilită o metodologie clară pentru ca şi cel care nu are bani să poată plăti, să îi putem proteja pe cei fără posibilităţi, pe cei care nu pot suporta preţul întreg al gicacaloriei care este de aproximativ 330 de lei", a precizat Oprescu.

Primarul general a subliniat că a cerut de la ANAF, în urmă cu 6-7 luni, listele cu veniturile bucureştenilor, dar acestea nu i-au parvenit încă. Guvernul a eliminat subvenţia acoperită de la bugetul de stat pentru energia termică, începând cu iarna 2011-2012, iar primăriile vor decide dacă şi în ce condiţii vor acorda subvenţii din bugetele locale.

Citelte şi: Gigacaloria se scumpeşte cu 37% în Capitală 


1 September 2011