Întregul context economic mondial împinge România către dobânzi mai mari pentru orice credit. După îndemnul Băncii Centrale Europene şi nevoia exprimată a bancherilor români, acum vine şi FMI să ne spună că dacă nu creştem dobânzile, o să avem probleme după creşterea preţurilor la energie. Asta după ce tocmai Fondul Monetar a încurajat aceste scumpiri în energie.

20135-romania-va-plati-la-fmi-dobanzi-de-300-mil-euro.jpgFMI avertizează Banca Naţională a României că nu trebuie să relaxeze politica monetară. Ba chiar din contră, că ar trebui să rămână înclinată către înăsprirea ei. Niciun semn de calmare economică nu ar trebui să ne facă prea optimişti. Nici măcar scăderea inflaţiei, după dispariţia efectului majorării TVA de la 19% la 24% în iulie 2010, a arătat Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România. De asemenea, BNR ar trebui să se abţină de la reducerea rezervelor de valută pe care băncile trebuie să le menţină, deoarece "nu ar fi o măsură înţeleaptă în acest moment", a continuat oficialul FMI.

"Semnalele preliminare pe care le-am perceput privind inflaţia din iulie par să fie foarte bune, aşa că presiunea s-a redus puţin. Am recomanda cu toate acestea băncii centrale să rămână înclinată către o politică restrictivă, să fie pregătită să meargă în sus, şi nu în jos, însă cheia este ceea ce se va întâmpla în iulie şi august", a afirmat Franks.

Veştile nu ar trebui să fie primite cu uşurinţă nici de BNR, nu numai de populaţie. Asta pentru că Banca Naţională chiar a menţinut în iunie dobânda de politică monetară la 6,25% pentru cea de-a 13-a lună consecutiv, cu scopul de a combate inflaţia accentuată de majorarea TVA şi de creşterea cotaţiilor internaţionale ale principalelor mărfuri. Paradoxal, chiar FMI încuraja liberalizarea preţurilor la energie nu mai departe de acum trei luni. În urmă cu trei luni, Jeffrey Franks confirma că preţurile la energie pentru populaţie vor fi liberalizate din 2015, în vreme ce pentru economie procesul se va încheia în 2013.

CITEȘTE ȘI


2 August 2011