728x90.jpg

Fondurile Prima Casă, epuizate rapid. FNG promite o redistribuire a banilor între bănci

Publicat: | Autor: Raluca Joiţa, IMOPEDIA.ro | Numar afişări: 1347

Rapiditatea cu care unele instituții termină banii alocați programului „Prima Casă” face ca autoritățile să ia în considerare o realocare a fondurilor pentru anul 2016. Potrivit legii, „FNGCIMM este autorizat să evalueze cel puțin trimestrial modul de utilizare de către finanțatori a plafoanelor alocate și să efectueze realocări între finanțatori în funcție de gradul de utilizare a plafoanelor alocate”.

Fondurile Prima Casă, epuizate rapid. FNG promite o redistribuire a banilor între bănciAnul acesta, plafonul pentru acordarea de garanții în cadrul programului „Prima Casă” s-a ridicat la circa 378,43 milioane euro (respectiv 1.690,1 milioane lei). La sfârșitul lunii februarie, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) a distribuit acești bani către cele 18 bănci partenere în program. Potrivit autorităților, plafoanele repartizate fiecărei instituții au fost alocate astfel încât să asigure necesarul de garantare pe perioada unui an întreg.

„Fondul nu are contact direct cu beneficiarii programului Prima Casă, astfel că responsabilitatea în privința încadrării în limitele alocate, monitorizării fluxurilor interne de aprobare a solicitărilor clienților, precum  și gestionarea ritmului de acordare a creditelor, aparțin exclusiv băncilor. Pentru protejarea intereselor potențialilor beneficiari ai programului, băncile sunt invitate să procedeze la o informare corectă și obiectivă a clienților în privința prioritizării solicitărilor în raport cu resursele de care dispun și să se asigure că dosarele de credit tip Prima casă sunt aprobate în limita plafonului de care dispun”, punctează reprezentanții FNGCIMM.

Zvonurile conform cărora programul susținut de stat s-ar apropia de sfârșit i-au împins pe români să se grăbească, numărul solicitărilor urcând cu circa 25%, anul acesta. Potrivit reprezentanților FNGCIMM, numărul dosarelor primite zilnic a ajuns la 460, de la 370 dosare/zi. Mai mult, la mai puțin de o lună și jumătate de la distribuirea banilor pentru anul 2016, una dintre bănci a anunțat deja epuizarea fondurilor, solicitând alocarea unui plafon suplimentar.

„În ultima perioadă, activitatea de acordare de garanții în cadrul Programului Prima casă a cunoscut o dinamică semnificativ crescută, unul dintre finanțatorii participanți în program anunțând recent  epuizarea fondurilor alocate din plafonul aferent anului 2016, motiv pentru care a solicitat alocarea unui plafon suplimentar. FNGCIMM, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice vor iniția in curând o realocare între plafoanele alocate băncilor în cadrul Programului pentru că în limita resurselor disponibile să poată fi acoperite solicitările de suplimentare pe care toți finanțatorii participanți în program le vor formula în următorul trimestru. Sumele vor fi puse la dispoziția finanțatorilor imediat după ce propunerea de realocare a sumelor în favoarea finanțatorilor va fi avizată de MFP, pe măsură ce aceștia vor epuiza resursele alocate și vor trebui să acopere necesarul de garantare în cadrul programului pentru următorul trimestru al anului 2016”, anunță reprezentanții FNGCIMM.

Conform prevederilor legale aplicabile, “FNGCIMM este autorizat să evalueze cel puțin trimestrial modul de utilizare de către finanțatori a plafoanelor alocate și să efectueze realocări între finanțatori în funcție de gradul de utilizare a plafoanelor alocate”. În acest sens, FNGCIMM evaluează permanent gradul de utilizare a plafoanelor alocate către finanțatori, estimând în baza ritmului de acordare al fiecarei bănci din primul trimestru al anului 2016, data preconizată la care finanțatorii vor finaliza plafoanele.

„FNGCIMM va continua să evalueze ritmul de acordare a garanțiilor, pentru a realiza ajustările necesare în vederea asigurării unei utililizări rationale, în funcție de gradul de utilizare a sumelor alocate, însă ținând cont de limitarea dată de plafonul alocat pentru acordarea de garanții în cadrul Programului pentru anul 2016”, promit reprezentanții instituției care gestionează programul „Prima Casă”.

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

 

Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail
B1TV - PRIMA CASA 4
Get Adobe Flash Player to be able to see this content
19089-2.jpg
B1TV - Prima Casa 4
10463-60410397-2.jpg
Programul "Prima casa", deblocat? Asteptati, ne transmit bancherii!
10432-new.jpg
Dezvoltatorii vor si nu vor Prima Casa 2
10279-64651.jpg
Blocaj în programul Prima Casă
9970-agentii.jpg
Agentii imobiliari spera ca programul Prima casa sa dezghete piata
9964-tvr.jpg
Prima Casă 2 dinamizează piaţa terenurilor
9772-mai_greu_de_luat.jpg
Mai greu de luat
9434-60400644-2.jpg
Creste la 80.000 de euro plafonul la Prima Casa, crestem si noi preturile"
9173-60398655-2.jpg
Guvernul a deblocat "Prima Casa"
6924-60356947-2.jpg
Boc, nemultumit de ritmul de rezolvare al dosarelor pentru Prima Casa
Imobile prima casa
Apartamente de max 70.000 EURO
Sondaj Media
Considerați că 2016 este un an bun pentru achiziția unei proprietăți imobiliare?
Da, cât mai repede posibil, deoarece prețurile au început deja să urce încet.
Da, dar fără grabă. Piața abia se stabilizează, iar prețurile nu au cum să scadă mai mult de atât.
Nu sunt interesat de achiziția unei locuințe în viitorul apropiat.
Nu încă. Voi mai aștepta, cred că prețurile vor mai înregistra ușoare scăderi.
Nu, prețurile încă mai trebuie să scadă mult pentru a se adapta puterii de cumpărare din România.
OFERTE RECOMANDATE
Dorobanti , SC: 260 mp
Romana , SC: 112 mp, 4 cam.
Unirii , SU: 70 mp, 2 cam.
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Afla ce salariu trebuie sa ai pentru a beneficia de programul Prima Casa
@LUIS CARLOS: VREAȚI UN UN ÎMPRUMUT Sunteți un bărbat sau o femeie de afaceri? Aveți nevoie de fonduri pentru a vă începe propria afacere? [...]
Afla ce salariu trebuie sa ai pentru a beneficia de programul Prima Casa
@Lina: Ce surpriză tocmai am primit un împrumut de la o companie numită Carpa Holdings Limited, un prieten mi-a spus să mă adresez [...]
Credite pentru romanii care muncesc legal in strainatate
@Lina: Ce surpriză tocmai am primit un împrumut de la o companie numită Carpa Holdings Limited, un prieten mi-a spus să mă adresez [...]
Află care sunt actele de care ai nevoie pentru dosarul Prima Casă
@Dr.Gideon: Hello Am Dr Akomuelen Gideon, medic senior consultant la UB.T.H Spitalul nostru este specializat în chirurgia rinichiului și ne [...]
Află care sunt actele de care ai nevoie pentru dosarul Prima Casă
@Jamie Freeman: Sunteți într-o situație financiară proastă? Ai nevoie de un împrumut? Aveți nevoie de finanțare pentru afacerea dvs.? Serviciile [...]
Cele mai comentate stiri
Top Likes

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre
Adrian Niculescu
Ilias Papageorgiadis

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video