Pe finalul acestui an este aşteptată deschiderea unui singur mall pe piaţa locală, şi anume proiectul Ploieşti Shopping City de la ieşirea din oraş către Braşov, realizat în urma unei investiţii de 65 de mil. euro, după ce în toamna lui 2011 dezvoltatorii imobiliari au tăiat în decurs de şase săptămâni panglici pentru şase proiecte de 350 mil. euro, potrivit unei analize a ZF.

26555-ploiesti-shopping-city.jpgPiaţa a ajuns la un anumit nivel de saturaţie în multe oraşe mari, astfel că o parte dintre investitorii care aveau terenuri pentru construirea de centre comerciale au renunţat la acest gând şi caută o altă destinaţie pentru aceste loturi. Pe de altă parte, problemele de finanţare au amânat începerea lucrărilor la o serie de alte proiecte, în timp ce dezvoltatorii unor malluri a căror construcţie a fost blocată de criză după începerea lucrărilor (în oraşe precum Galaţi, Craiova sau Miercurea Ciuc) nu au găsit că ar fi un moment oportun să revină pe şantiere.

Pe lângă proiectul de la Ploieşti, dezvoltat de companiile NEPI şi Carrefour Property şi pentru care data deschiderii a fost stabilită pentru 15 noiembrie, o altă investiţie comercială ce ar putea fi inaugurată în acest an este mallul Uvertura din Botoşani, al omului de afaceri Dănuţ Prisecariu. Amânat de mai multe ori în ultimii ani, asupra mallului din Botoşani planează în continuare un semn de întrebare cu privire la data deschiderii, ţinând cont că reprezentanţii dezvoltatorului nu au anunţat numele viitorilor chiriaşi. Cu toate acestea, pe site-ul mallului deschiderea este anunţată în luna octombrie a acestui an.

Chiar şi cu acest proiect, investiţiile comerciale finalizate în toamna acestui an sunt departe de nivelul de anul trecut, când au fost deschise proiectele Electroputere Craiova, Maritimo Constanţa, Galleria Arad, Oradea Shopping City, Colosseum Chitila şi Botoşani Shopping Center, pentru care au fost alocate fonduri de 350 de milioane de euro.

De menţionat este însă faptul că în prima parte a acestui an a fost deschis mallul din cadrul complexului Palas Iaşi, cea mai mare investiţie imobiliară din afara Capitalei şi un proiect care a ridicat standardele pe piaţa locală de retail.

Hipermarketuri noi în Bucureşti

Pe de altă parte, reţe­lele de hipermarketuri trag tare cu trei luni înain­te de Crăciun să fina­lizeze lucrările la trei magazine noi în cartierele Rahova (Cora), Mihai Bravu (Kaufland) şi Giuleşti (Auchan) din Capitală, în timp ce francezii de la Cora pregătesc şi deschiderea unui magazin cu galerie comercială în Bacău.

 

Sursa

25 September 2012