Valoarea tranzacțiilor de la noi din țară a crescut spectaculos de-a lungul anului trecut, iar România a înregistrat cea mai mare creștere a pieței de fuziuni și achiziții din Europa Centrală și de Sud-Est. Cele mai mari tranzacții au avut loc în IT, servicii și imobiliare, iar cei mai importanți investitori din piață au venit din Germania și Austria.

36630-fuziuni_si_achizitii.jpgCreștere spectaculoasă pe piața românească de fuziuni și achiziții: valoarea tranzacțiilor a urcat cu 186% în 2014, față de anul trecut, ajungând la o valoare totală de 3,14 miliarde dolari. În același timp, numărul tranzacțiilor a crescut doar cu 24% în această perioadă, potrivit studiului EY - M&A Barometer România 2014. Valorile de tranzacționare au fost făcute publice pentru 37% din cele 182 de tranzacții care au avut loc în România în 2014.

„În 2014, investitorii din Germania și Austria au fost cei mai importanți investitori externi în piața din România, cu 9 și respectiv 6 tranzacții fiecare totalizând 8% din total, urmați de cei din Olanda, comparativ cu 2013 când Polonia era cel mai activ investitor extern”, menționează specialiștii EY.

  • Piața de fuziuni și achiziții a fost dominată de investitorii financiari și de tranzacțiile interne (55% din total)
  • Industria serviciilor a fost cea mai activă în fuziuni și achiziții (25 tranzacții), în timp ce tranzacțiile cele mai mari au avut loc în IT, servicii și imobiliare
  • România a marcat anul acesta cea mai mare tranzacție din domeniul IT și tehnologie, prin achiziționarea companiei LiveRail Inc de către Facebook (500 milioane dolari)

Din numărul total de 182 de tranzacții finalizate, 47% au fost încheiate de către investitori strategici – cu 16% mai puțin decât în 2013, în timp ce restul au fost încheiate de investitori financiari. Procentul investitorilor financiari a înregistrat o nouă creștere în 2014, ajungând la 53%, de la 37% cât reprezentau în 2013, ceea ce evidențiază faptul că  fondurile private de investiții identifică mai ușor obiective potrivite portofoliului lor în România. 

„Remarcăm o revigorare a activității fondurilor de investiții atât pe partea de sell-side – exit-uri ale unor companii din portofolii – cât și pe partea de buy-side. Fie că vorbim despre preluări ale unor companii aflate în portofoliul altor fonduri, de consolidări sau chiar de intrări în noi piețe, apetitul investițional al fondurilor de private-equity a crescut atât în regiune cât și în România. De asemenea, un fapt încurajator îl reprezintă și interesul pe care îl manifestă fonduri mai mari pentru companiile românești datorate faptului că acestea din urmă au reușit să crească până la o valoare care se apropie de ticket-ul minim de achiziții al investitorilor financiari. Un interes sporit vine din partea unor fonduri specializate pe restructurare, pe infrastructură, energie sau servicii financiare”, declară Florin Vasilică, Liderul departamentului Asistență în tranzacții, EY România.

În 2015, va continua consolidarea și reașezarea sectorului financiar

Repoziționarea strategică a marilor jucători locali și internaționali a dus la o creștere importantă a pieței de fuziuni și achiziții, explică specialiștii. În același timp, anumiți jucători au părăsit peisajul sau au fost achiziționați de competitori, ceea ce a dus la o consolidare pe anumite sectoare. Din fericire, experții estimează că tendința anului trecut va continua și de-a lungul lui 2015.

„În 2015, ne așteptăm să continue consolidarea și reașezarea sectorului financiar. De asemenea, un sector-vedetă al acestui an va fi cel al serviciilor medicale, prin prisma tranzacțiilor inițiate de fondurile de investiții, dar și datorită continuării expansiunii marilor jucători prin achiziții mai mici, care le permit anumite poziționări strategice față de competitori. În același timp, ne așteptăm la tranzacții pe piața de telecom, energie, dar și o revenire ușoară în imobiliare”, conchide Florența Birhala, Manager M&A, EY România.

CITEȘTE ȘI:

 

19 March 2015