Boom-ul imobiliar din Germania continuă în ciuda crizei datoriilor din zona euro, în acest an fiind cerute mai multe autorizaţii de construcţie de către persoane fizice şi investitori decât anul trecut, potrivit site-ului thelocal.de.

28153-0-23822-capital0001steaggermaniaeuro_6a982ff87f.jpgAtraşi de dobânzile aflate la minime record şi temându-se de alte oportunităţi de investiţii, mai mulţi germani optează pentru construcţia de locuinţe, potrivit publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Biroul federal de statistică a precizat marţi că numărul solicitanţilor de permise de construcţie a crescut cu 6,2% în primele nouă luni din 2012, ajungând la 178.100.

Andreas Geyer, economist şef al ZDB, un grup de firme de construcţii, a declarat că ritmul noilor autorizaţii a încetinit uşor în ultimele luni, dar că există în continuare condiţii favorabile. ”Rata ocupării este puternică, veniturile sunt mari, iar costurile de finanţare - scăzute”, a afirmat Geyer.

El a mai spus că Germania nu se află în pericolul de a trece printr-o bulă imobiliară, deoarece atât preţurile locuinţelor cât şi chiriile sunt în creştere, şi că nu există o creştere exagerată a creditelor ipotecare.

Banca Federală a Germaniei monitorizează îndeaproape piaţa imobiliară, a mai scris publicaţia menţionată. Banca centrală a indicat în ultimul raport privind stabilitatea financiară că va interveni dacă preţurile vor exploda.

Preţurile locuinţelor noi în cele mai mari şapte oraşe germane au crescut cu 9% în ultimul an, comparativ cu majorarea de cinci procente de anul trecut, a mai scris Frankfurter Allgemeine Zeitung. Bundesbank estimează că această evoluţie va continua.

Noile locuinţe joacă un rol decisiv în dezvoltarea industriei de construcţii. ZDB se aşteaptă la un profit cu 7% mai mare din acest domeniu în 2012 şi la o creştere de 4-6% anul viitor, potrivit publicaţiei menţionate.

 

22 November 2012