După ce a văzut că afacerile cu Doldora Bazaar nu merg potrivit aşteptărilor, fostul fotbalist Gică Popescu s-a întors la planuri mai vechi. Este vorba despre hotelul pe care l-a anunţat iniţial în 2008, dar la care a renunţat, pe măsură ce a avansat criza economică.

Sursa: opiniatimisoarei.roGică Popescu simte că acum este momentul potrivit pentru a-şi deschide hotelul la care se gândeşte deja de câţiva ani buni. Chiar dacă iniţial s-a speriat de criza economică, şi nici acum  nu sunt cele mai fericite condiţii de piaţă, fostul fotbalist a făcut primul pas şi a înfiinţat o firmă cu numele Gică Popescu Hotels, călcând astfel pe urmele unui alt mare sportiv, Gică Hagi, care are hotelul de patru stele Yaki din staţiunea Mamaia. Poate că exact afacerile de 3,2 milioane euro pe care le-a avut Gheorghe Hagi anul acesta l-au impulsionat pe Gică Popescu să investească. 

„Demararea lucrărilor de construcţie pentru hotelul din Capitală este programată în martie anul viitor. Investiţia totală se va ridica la 20 milioane de euro", a declarat Gică Popescu pentru ZF.

El a menţionat că poartă discuţii cu trei firme de construcţii, iar lucrările la hotelul de patru stele ar trebui să se finalizeze în 18 luni începând cu luna martie a anului viitor. Hotelul va fi dezvoltat pe un teren de aproape 5.000 mp pe care îl de­ţine în sectorul 1 al Capitalei. Unitatea va avea 146 de camere şi va fi afiliată la un lanţ internaţional.

CITEŞTE ŞI Gică Popescu: „E imposibil să faci investiţii doar cu banii din fotbal"

 

5 October 2011