Se anunţă o săptămână excelentă pentru concurenţii care au intrat în Goana după casă.

Astăzi, Ligia şi Florin au reuşit să-şi vândă apartamentul, pe care au obţinut 72.000 de euro. Aşadar, acum au banii de avans pentru locuinţa pe care şi-o doresc şi aşteaptă oferte.

Şi Cristina este în febra căutărilor. Vineri ea a primit o veste bună de la Volksbank: îşi poate cumpăra o locuinţă prin programul „Prima casă".

Deşi găsise un apartament frumos la Lujerului, pe care se pregătea să meargă să-l vadă, a trebuit să renunţe la idee, căci proprietarul, la fel ca mulţi alţii, nici nu vroia să audă de credit.

Dana şi Marius au fost duminică la Timon. Au discutat cu specialişti din domeniul imobiliar, au pus în balanţă avantajele şi dezavantajele locuinţelor noi şi vechi şi au studiat câteva oferte, urmând ca săptămâna aceasta să meargă la vizionări.

Simona şi Adrian au fost şi ei la Timon în week-end. Din păcate, nu au găsit nicio locuinţă care să corespundă din toate punctele de vedere...

Cristina şi Răzvan au fost urmăriţi de ghinion în ultimele zile. În căutarea unui apartament pe care să îl poată achiziţiona prin programul „Prima casă", ei au dat peste agenţi care nu cunoşteau noţiunea de respect pentru client şi care nu prea aveau chef să încheie tranzacţii.

Până la urmă au fost să vadă un apartament de trei camere în Brâncoveanu, dar era cam înghesuit şi, colac peste pupăză, geamul de la bucatarie dadea intr-un luminator care era plin cu gunoaie...

Nici Vlad nu a avut o perioadă prea bună. Pe scurt, sâmbătă a dat peste un agent cel puţin haotic.

Pe lângă faptul că nu cunoştea zona în care se afla apartamentul de care era interesat concurentul nostru, nu stia nici măcar unde este locul de întâlnire, drept pentru care a întârziat 20 de minute.

A mai durat 10 minute până a găsit blocul, orientându-se după fiţuica din palmă. Şi, cum ce începe rău se termină şi mai rău, Vlad a pierdut timpul degeaba pentru că nu era interesat de blocul cu pricina.

Update
Desi inca nu au mentionat în jurnalul lor, Ana şi Razvan au fost şi ei prezenţi duminică la TIMON. Valentin Ionescu, Vlad Vlasceanu şi colegii nostri de la IMOPEDIA le-au fost gazde. Câteva foto AICI.

12 October 2009