Pregătirea grădinii pentru primăvară este esenţială, atât pentru a asigura un aspect estetic, cât şi pentru a crea un spaţiu verde practic. Desigur, există o mulţime de companii care pot fi contractate de proprietari pentru a îngriji curtea, dar pentru cei care preferă să se ocupe singuri de proprietatea lor, există un set de reguli care trebuie respectate, pentru a avea cele mai bune rezultate.

33076-16p0.jpgCurăţenia de primăvară este cea care va face grădina să arate impecabil, încă de la primii ghiocei. De la înlăturarea buruienilor până la pregătirea pământului pentru primăvară, există un set de paşi pe care îi recomandă specialiştii în domeniu. Primul pas este curăţarea propriu-zisă.

„Curăţarea în sine este cea mai anevoioasă parte, poate fi obositoare, tocmai de aceea mulţi proprietari preferă să angajeze firme specializate pentru a face treaba în locul lor. Însă este şi foarte importantă această etapă, pentru că este mult mai uşor să cureţi plantele deja existente, înainte ca ele să se amestece cu cele care urmează să apară”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro Victoria Mărgeanu, peisagist Escape Landscape.

Pentru a face acest lucru, proprietarii trebuie să înceapă cu înlăturarea plantelor moarte. Acest lucru nu doar va face noilor plante loc să se dezvolte, dar va schimba imediat aspectul grădinii, care va părea mult mai organizată. Urmează apoi îngrijirea plantelor perene.

Plantele perene se curăţă toamna, la modul ideal, dar din comoditate, mulţi preferă să amâne acest moment până în primăvară. La sfârşitul iernii, acestea arată inestetic. Este recomandat ca ele să fie lăsate la dimensiunile la care au ajuns peste iarnă până în momentul în care apar pui la baza plantei. Acesta este momentul în care trebuie îndepărtate vârfurile vechi”, continuă Victoria Mărgeanu.

Plantele cu rădăcini lemnoase înfloresc numai pe ramuri noi

Acesta este, în general, cazul plantelor cu rădăcini lemnoase, cum este levănţica, de exemplu. Acest tip de plante trebuie tăiate în fiecare primăvară, pentru că înfloresc numai pe ramuri noi. Cu grijă la fel de mare trebuie îngrijiţi şi pomii fructiferi.

„În cazul pomilor fructiferi, proprietarii trebuie să fie atenţi să îi taie foarte de timpuriu, pentru a rămâne destul timp de refacere şi înflorire. În cazul celorlalţi arbori sau arbuşti ornamentali, se trece la tăiere, curăţare sau formare de coroane. În această categorie, cel mai des întâlniţi sunt liliacul, hibiscus sau glicina”, arată peisagistul Victoria Mărgeanu.

Gazonul nou plantat trebuie protejat cu nisip şi udat zilnic până la apariţia ierbii

De asemenea, proprietarii trebuie să cureţe tot ce este uscat de anul trecut, de exemplu florile sau crengile. Apoi se poate trece la îngrijirea solului. Pe parcursul iernii, acesta s-a tasat, deci este indicată afănarea, săparea şi mărunţirea. Pentru un sol fertil, sunt recomandate îngrăşămintele. În cazul proprietarilor care folosesc asemenea sisteme, trebuie făcută şi o verificare a sistemelor de irigare şi udare. Trebuie analizate atât instalaţiile, cât şi filtrele.

„Gazonul trebuie tuns, greblat, iar acolo unde sunt spaţii goale, este necesară o nouă însămânţare. Seminţele se protejează cu un strat de nisip şi trebuie udate zilnic până când răsare iarba”, recomandă expertul în peisagistică.

Proprietarii trebuie să aibă grijă la florile pe care le-au plantat în toamnă, astfel încât să nu le rănească rădăcinile. Flori precum narcise, lalele sau zambile, precum şi majoritatea florilor de primăvară, se plantează de toamna. Trandafirii sunt unele dintre cele mai sensibile flori, iar pentru ca ei să înceapă să crească din nou, este nevoie ca frunzele lor să fie îndepărtate total. Acesta este semnalul că hibernarea s-a încheiat.

CITEŞTE ŞI: Valoarea unei proprietăţi poate fi ridicată cu câteva mii de euro prin amenajarea grădinii

 

19 February 2014