Centrul comercial City Mall din Bucureşti, aflat în faliment, nu a fost vândut nici la a treia procedură de licitaţie organizată de Casa de Insolvenţă Transilvania, la un preţ de pornire de 26,2 mil. euro, deşi lichidatorul a anunţat săptămâna trecută vânzarea unui caiet de sarcini către un potenţial cumpărător.

18297-b-citymall-sm.jpgInvestitorul nu a depus garanţia de 5% (1,3 mil. euro) pentru participarea la licitaţie, astfel că procesul propriu-zis de licitare nu a avut loc.

"Mergem înainte. La sfârşitul săptămânii vom şti noile coordonate privind procedura de valorificare a mallului", spune Radu Lotrean, partener al Casei de Insolvenţă Transilvania.

După primele două licitaţii în care nu a fost găsit cumpărător creditorii şi firma de lichidare au decis reducerea preţului de pornire a licitaţiei cu circa 3 mil. euro, astfel că preţul a ajuns în decurs de două luni de la 33 la 26 mil. euro.

Principalul creditor al City Mall este banca UniCredit, cu o expunere de peste 30 mil. euro.


Sursa

17 May 2011