Aproape toate spaţiile comerciale stradale din centrul Bucureştiului sunt comasate în mâinile a câţiva proprietari, a declarat pentru IMOPEDIA.ro preşedintele companiei de consultanţă Stirixis. Fapt care duce la un gen de concurenţă nesănătoasă pentru piaţă. Tocmai din acest motiv, chiriile în magazinele stradale din centru nu au scăzut deloc direct proporţional cu criza, iar investitorii care voiau să deschidă magazine aici au făcut stânga împrejur şi s-au întors la ei acasă.

sursa: adevarul.roProprietarii spaţiilor comerciale din zone precum Calea Victoriei, Piaţa Romană, Universitate şi Centrul Vechi din Bucureşti preferă să refuze banii investitorilor decât să lase la preţ. Potrivit companiei de consultanţă Stirixis, mai multe fonduri de investiţii care au vrut să deschidă magazine în aceste zone şi-au păstrat banii şi s-au orientat către alte țări care au un cult pentru magazinele stradale.

„Sunt multe, foarte multe motive pentru care nu există comerţ stradal în Bucureşti. Iniţial, a fost o lipsă de spaţii comerciale care să servească drept magazine. Unele sunt clădiri foarte vechi, altele au conducerea sub investigaţie, altele nu oferă spaţii suficient de bune calitativ pentru brandurile mari. Dar cel mai important este poate faptul că proprietarii magazinelor sunt foarte concentraţi. Nu există o competiţie sănătoasă care să ducă chiriile mai jos pe perioadă de criză. Ştiu fonduri care au decis să investească în retail stradal şi nu au găsit vânzători. Şi vorbesc despre fonduri cu mulţi bani în buzunare. Nu au găsit pe cineva care să le vândă. Este o prolemă mare în Bucureşti", spune Alexander Athanassoulas, CEO-ul Stirixis.

Cele mai mari probleme de genul acesta sunt în București, potrivit Stirixis, dar ele se estompează în restul țării.

În câțiva ani, comerţul stradal se va schimba

Vestea bună este că acest comportament nu are cum să dureze mult timp de acum înainte. Compania de consultanţă Stirixis anunţă o revitalizare a segmentului de retail după doi ani de stagnare. De asemenea, companiile internaţionale sunt interesate în continuare să intre în România, cele mai multe dintre ele în mall-uri, dar acest lucru este practic o garanţie că se va standardiza comerţul şi astfel se vor schimba lucrurile şi în cazul magazinelor stradale din centru.

„E ceva foarte ciudat în Bucureşti. Este un comerţ stradal foarte mic. Nu mă aştept să fie zece străzi de 5 km fiecare, ca Bond Street. Dar pentru un oraş cu această populaţie, pentru un centru al oraşului distinct despre care toată lumea ştie unde este, te aştepţi să fie două-trei străzi cu magazine. Momentan sunt şi probleme cu transportul şi parcarea. Sunt probleme cu faptul că nu există o zonă pietonală bine dezvoltată. Există şi problema spaţiului pentru magazine, dar aceasta se rezolvă când interesul este acolo şi cererea există. Tehnic sunt soluţii. Lucrurile se vor schimba totuşi. Poate în doi ani sau în cinci, dar se vor schimba.", continuă Athanassoulas.

Dincolo de problemele tehnice, există şi o problemă de atitudine a românilor care preferă să îşi petreacă ziua într-un mall, decât să iasă în oraş, spun specialiştii. Asta pentru că momentan, mall-urile oferă mai multe metode de divertisment. Totuşi, Centrul Vechi reuşeşte deja să atragă tot mai mulţi vizitatori, fiind o dovadă a evoluţiei comerţului stradal.

"Credem ca, pe termen mediu, Bucureştiul va cunoaşte o dezvoltare amplă a retail-ului în zone centrale precum Calea Victoriei, Piaţa Romană, Universitate şi Centrul Vechi. Acest fapt se datorează traficului crescut, în special cel pietonal, infrastructurii publice bune şi viitoarelor parcări publice anunţate. În plus, extinderea acestor facilităţi va contribui şi la o schimbare pozitivă a obiceiurilor de ieşit ale bucureştenilor şi a vieţii de zi cu zi", a adaugat Athanassoulas.

Din momentul în care comerţul stradal va exista, va începe o altă luptă: cea pentru supremaţia dintre retaileri. În acest caz, susţin oficialii Stirixis, identificarea unui concept este crucială pentru diferenţierea unei afaceri şi maximizarea profitului.

26 April 2011