Mircea Geoană a dezvăluit în timpul unei vizite la Sibiu, primul oraş românesc ajuns, în 2007, Capitală Culturală Europeană (CCE), că doreşte ca şi alte oraşe din România să dobândească acest titlu. Conform preşedintelui PSD este posibil ca Iaşiul să dobândească acest statut.

Iaşiul, posibilă capitală Culturală Europeană! Liderul social-democraţilor a calificat drept "cel mai mai sofisticat exerciţiu de imagine şi de reputaţie pentru România" faptul că Sibiul a fost CCE în 2007, în parteneriat cu Luxemburgul.

"Ceea ce s-a făcut în 2007 şi după nu este decât începutul unei adevărate aventuri pozitive, în care, dacă Sibiul a putut să reuşească, înseamnă că Transilvania poate să reuşească, înseamnă că România poate să reuşească. Şi sunt convins că acest lucru se poate rezolva", a spus Mircea Geoană.

Acesta a declarat că a venit la Sibiu pentru că "simte că în această zonă există un potenţial excepţional, care a fost pus în valoare de CCE în 2007". Sibiul este un brand şi una dintre principalele destinaţii ale turiştilor europeni, a spus candidatul PSD la preşedinţie.

"Cred că ambiţia noastră comună, dincolo de jocul politic, este să fructificăm la maximum această şansă imensă pe care Sibiul şi zona Transilvania şi România o au în urma acestui eveniment foarte fericit.

Sursa

5 August 2009