Unde să îți păstrezi economiile, dacă banca nu oferă dobânzi atractive? Imobiliarele sunt soluția, indiferent de contextul financiar. Exemplele numeroase ale celor care s-au îmbogățit din real estate sunt de notorietate, însă pe lângă aceștia, sunt și mai mulți micii investitori – oameni obișnuiți, care își plasează banii în locuințe bune de închiriat. Proprietățile cu risc scăzut sunt cele care aduc câștiguri departe de a fi uriașe, însă constante, având totodată un alt mare avantaj: se pot tranzacționa, în orice perioadă.

40738-investitii.jpgProprietățile cu risc scăzut au numai avantaje, privite din orice unghi: se tranzacționează la prețuri accesibile, își găsesc cu ușurință un chiriaș, se vând rapid în orice perioadă. Sună prea bine pentru a fi adevărat? Doar pentru cei care se așteaptă să se îmbogățească rapid. Astfel de locuințe furnizează câștiguri constante și sigure, dar departe de a fi de proporții

„Locuințele nici prea prea, nici foarte foarte, reprezintă soluția ideală pentru cei care au niște bani (din vreo moștenire, din economii, poate din vânzarea unui teren), și nu vor nici să își asume riscul începerii unui business, dar nici să îi țină la bancă. De-a lungul timpului, am consiliat numeroși astfel de clienți, pe care îi ghidez întotdeauna către locuințe care nu epatează nici prin preț, nici prin caracteristici, amplasate în cartiere decente, căutate în special de familii. Denumite și proprietăți cu risc scăzut, acestea nu sunt pentru cei care caută să dea lovitura, ci pentru cei care sunt interesați de câștiguri modeste, sigure, pe termen lung”, sfătuiește Marina Dobrescu, agent imobiliar Darvis.

Cel mai cunoscut principiu imobiliar de peste Ocean spune că cele mai importante trei criterii ale unei proprietăți sunt „zona, zona și iar zona”. În același timp, proprietățile amplasate în zonele „fierbinți” (cele ultra-centrale sau în cartiere exclusiviste) sunt cele care vin la pachet cu cele mai mari riscuri: costurile de întreținere sunt mai ridicate, clienții sunt mai puțini și mai pretențioși. Locuințele din zonele semi-centrale sunt adevăratele comori, deși nu par la fel de interesante ca unitățile luxoase. Locuințele din așa-numitele cartiere muncitorești nu au costuri de întreținere mari pentru proprietar, însă sigur că și chiria încasată va fi mai mică. Dar tocmai acesta este atuul datorită căruia acestea nu rămân niciodată neînchiriate și generează mereu venituri: nivelul de accesibilitate pentru o gamă mai largă de clienți.

Proprietățile aflate în stare avansată de degradare sunt un chilipir numai pentru cei cu experiență

La prima vedere, locuințele vechi sau foarte deteriorate par să fie o afacere foarte bună pentru novici: au un preț de achiziție mic, dar după o eventuală renovare, valoarea acestora urcă puternic. Ce poate suna mai bine? Fals, avertizează specialiștii – procesul poate fi nu numai extrem de obositor, în special pentru cineva fără experiență, dar costurile finale pot fi cu mult mai mari decât cele prevăzute inițial.

Să investești prea mult timp sau prea mulți bani într-o proprietate se traduce printr-o recuperare lentă sau întârziată a investiției. Acestea sunt considerate oportunități imobiliare, dar adevărul este că ele sunt chilipiruri doar pentru cei care au experiență, cunosc piața, au relații, știu specialiști din diverse domenii, pot negocia prețuri scăzute la materiale, manoperă, poate chiar obiecte. Sigur, sunt oameni care au făcut averi astfel, dar nu este deloc ușor. Pentru cei care caută să securizeze sume de până în 150.000 euro, recomand locuințele aflate în stare cât mai bună, în zone medii. Acestea se închiriază cel mai repede și aduc cele mai puține bătăi de cap”, punctează brokerul imobiliar Alexandru Luca.  

Care este cel mai important aspect ce trebuie luat în calcul, la achiziția unei proprietăți cu scop investițional? Timpul. Specialiștii sfătuiesc să ne setăm pe ideea că vom deține cât mai mult timp proprietatea achiziționată, astfel încât să ne facem toate calculele pe termen lung și să cumpărăm ceva de calitate. Cei care își fac un plan pe termen lung nu pierd, nici măcar în anii de „secetă”, precum cei recenți. Pierderi înregistrează numai cei care cumpără într-o perioadă de boom, la un preț mare, și se văd nevoiți să vândă într-o perioadă nefastă, la un preț mic. Analizând pe termen lung, prețurile cresc continuu, în imobiliare, segmentul real estate fiind una dintre cele mai stabile opțiuni pentru investitori.

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

 

11 August 2016