Una dintre cele mai mari companii imobiliare din lume începe o amplă campanie de extindere la noi în țară. În următorul an, RE/MAX România plănuiește să ajungă la 27 birouri în România, respectiv o creștere de aproape 300%. Strategia de dezvoltare a fost schimbată odată cu schimbarea managementului, după ce proprietarul francizei la noi în țară a devenit antreprenorul clujean Răzvan Cuc.

35701-remax.jpgFranciza numărul 1 la nivel global în imobiliare, RE/MAX anunță că și-a reluat expansiunea în România. În acest moment, pe piața locală există șapte francize, însă reprezentanții liderului mondial în real estate spun că urmează să existe 12 birouri în întreaga țară, până la sfârșitul acestui an. Pentru anul 2015, este vizată ridicarea numărului de francize cu 15 noi locații, dar și o dublare a cifrei de afaceri.

„În ceea ce privește business-ul RE/MAX obținut din comisioanele din tranzacții imobiliare, acesta va depăși 430.000 de euro în 2014, ținând cont că jumătate dintre francize au devenit funcționale în ultimele luni din an”, a declarat Răzvan Cuc, Director Regional RE/MAX România, refuzând însă să precizeze care a fost valoarea totală a tranzacțiilor încheiate în anul 2014 în cadrul rețelei.

  • În prezent, master-franciza RE/MAX România se află la Cluj-Napoca, restul birourilor fiind în orașe precum București, Bistrița, Arad și Brașov
  • În următorii 10 ani, compania prezentă în 97 țări plănuiește să ajungă la 110 birouri francizate și peste 1.000 de agenți imobiliari în întreaga țară

35702-gil_liran.jpg

Conștient de problemele existente în piața imobiliară românească, directorul regional RE/MAX a subliniat că va organiza o serie de evenimente educaționale, cel mai recent fiind „Next Level in Real Estate 2”. Acestea vor fi deschise tuturor agenților imobiliari, nu doar celor afiliați rețelei internaționale, scopul principal fiind atragerea unor noi colaborări. Totodată, reprezentantul brandului internațional a declarat că va susține, dar că nu va impune reprezentarea exclusivă în cadrul rețelei, lăsând la alegerea fiecărui birou în parte modalitatea de lucru. 

Prăbușirea pieței imobiliare din România a avut efecte devastatoare asupra rețelei

Prezent în România încă din 2006, brandul imobiliar a avut o evoluție ascendentă până la apariția crizei, fiind înființate peste 30 francize. După cum se specifică pe site-ul companiei, prăbușirea pieței imobiliare „a avut efecte devastatoare” asupra rețelei, iar numărul birourilor a scăzut dramatic, la 7 francize. Însă odată cu schimbarea managementului regional, a fost schimbată și strategia de dezvoltare.

„Dezvoltarea RE/MAX nu a fost un succes în România în trecut, iar RE/MAX Europe a decis să schimbe managementul. Sunt extrem de încrezător să voi reuși, întrucât am mai multă experiență antreprenorială și avem în spate o echipă cu specialiști în marketing, business development, PR, etc. În plus, piața a început din nou să urce”, specifică Răzvan Cuc.

Cunoscut pentru afacerile din domeniul telefoniei mobile, Răzvan Cuc a migrat în sectorul real estate după ce a vândut rețeaua de 54 magazine Plus GSM fondului spaniol GED Capital, în urmă cu șase ani. Totodată, omul de afaceri este cunoscut pentru investiții și dezvoltări de anvergură în piața imobiliară din vestul țării, confirmând că deține terenuri cu o suprafață totală de mai bine de un milion de metri pătrați (peste 100 hectare), în jurul orașului Cluj Napoca. În experiența sa de investitor imobiliar, acesta spune a obținut cel mai mare profit de pe urma unui teren, „a cărui valoare a crescut de cinci ori în doi ani”. Însă recunoaște că acest domeniu nu aduce întotdeauna câștiguri, declarând că cele mai însemnate pierderi le-a înregistrat din cauza Hotelului Continental (fostul hotel New York, ridicat la sfârșitul secolului al XIX-lea, în centrul Clujului).

TE-AR MAI PUTEA INTERESA:

 

 

6 November 2014