Imobiliarele par să se mute pe înălțime, în întreaga lume. Hoteluri, birouri, locuințe și magazine sunt toate grupate într-un singur loc, într-o mega clădire. Pe măsură ce spațiile întinse la sol au început să dispară, arhitecții și constructorii s-au reorientat către construcțiile pe înălțime stil pe care par să îl fi îmbrățișat până la performanțe remarcabile. An de an apar noi și impresionante clădiri de tip zgârie-nori.

41524-zgarie_nori.jpgNumai anul trecut, în întrega lume au fost construite 128 de clădiri de peste 200 de metri înălțime. Recordul anterior a fost stabilit în anul 2015, cu un număr de 114 zgârie nori. Asia pare să domine categoric această piață, în condițiile în care 114 de clădiri au fost construite acolo. Dintre acestea, 84 au fost construite în China. Tot în China a fost construită și cea mai înaltă clădire a anului 2016: Guangzhou CTF Finance Center. Această clădire record are o înălțime de 530 de metri, și a intrat direct pe locul doi în topul celor mai înalte clădiri din China, și pe locul cinci la nivel mondial.

Și în SUA se muncește permanent la noi zgârie nori, deși numărul acestora nici nu poate fi comparay cu cel din Asia. Doar 7 clădiri mai mari de 200 de metri au fost construite anul trecut în Statele Unite ale Americii. Patru dintre ele se află în New York. În imediata apropiere a Statelor Unite, ca număr de zgârie nori construiți în anul 2016, este Coreea de Sud. Acolo au fost construite șase clădiri care străbat norii. Apoi în top intră Indonezia, nu cinci astfel de clădiri.

În Europa însă, zgârie norii nu par să fie încă la fel de populari. Doar două astfel de clădiri au fost construite anul trecut, dar au fost ani în care nu s-a construit niciuna. Totuși, atunci când se construiesc, acestea concurează cu cele din capitalele zgârie norilor. De exemplu, Vostok Tower, construită în Moscova, a urcat direct pe locul 1 în topul celor mai înalte clădiri din Europa. Ultimul an a condus numărul total de zgârie nori la 1.168 de astfel de clădiri. O creștere spectaculoasă față de anul 2000, când aceste clădiri erau mai degrabă o raritate. Numărul lor total abia ajunsese atunci la 265 de clădiri.

21 July 2017