Extinderea crizei de pe piaţa creditelor ipotecare aruncă  piaţa imobiliară într-un cerc vicios din care cei mai optimişti specialişti estimează că vom ieşi cel mai devreme la sfârşitul anului 2010. IMOBILIARELE prinse în cercul vicios al CRIZEI

Criza ipotecară trage după ea criza imobiliară

Criza din piaţa creditelor, alături de înrăutăţirea perspectivelor de creştere economică sunt principalii factori care au dus la slăbirea sectorului imobiliar.

Băncile îşi închid liniile de finanţare pentru proiectele imobiliare în derulare, iar în unele cazuri presează dezvoltatorii imobiliari să ramburseze anticipat banii datoraţi, ceea ce, alături de datoriile către furnizorii de materiale de construcţii, îi poate împinge pe mulţi dezvoltatori spre faliment, a declarat Cristian Ionescu, managerul Coface România conform Jurnalului Naţional. În plus, peste jumătate dintre firmele de construcţii din portofoliul Coface se confruntă cu dificultăţi de încasare a contravalorii contractelor prestate pentru Stat.

Deşi noile norme metodologice aferente Regulamentului de creditare al persoanelor fizice care au intrat săptămâna trecută  în vigoare prevăd o uşoară relaxare a condiţiilor de creditare, analiştii imobiliari sunt sceptici în ceea ce priveşte dezgheţarea pieţei, potenţialii clienţi asteptând încă un climat financiar mai stabil.

Criza imobiliară trage după ea criza în transporturi

 La rândul ei, slăbirea pieţei imobiliare pe segmentul construcţiilor  face că patronii multor companii de transport să fie nevoiţi să renunţe la afacere. 

"Numărul mare de proiecte imobiliare care s-au sistat, din cauza că băncile nu mai acordă credite, va duce la diminuarea cerinţelor de transport pe acest segment. Companiile mari se vor reorienta însă", a declarat pentru Gândul Ion Lixandru, vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

Totodată, un raport recent al Federaţiei Oparatorilor Români de Transport (FORT), arată că  peste 600 de firme de transport, adică aproximativ 10% din numărul total al firmelor de profil, vor intră în faliment până în februarie 2009, restul urmând să devină insolvabile în lunile următoare.

Economiştii semnalează faptul că prăbuşirea sectorului imobiliar, reducerea activităţii în construcţii şi impactul negativ al crizei globale a creditelor ipotecare sunt principalii factori care vor duce la reducerea produsului intern brut al României.

27 January 2009