Afacerile scârţâie bine la Impact. Societatea a raportat o pierdere de 7,42 milioane lei (circa 1,75 milioane Euro) în primul semestru, comparativ cu un profit net de 215.806 lei (circa 50.000 Euro) în primul trimestru al acestui an. În primul semestru din 2009 Impact a înregistrat un câştig net de 2,03 milioane lei.

SURSA FOTO:MONEY.ROVeniturile companiei au fost de 23,16 milioane lei în prima jumătate a anului, comparativ cu 50,23 milioane lei în aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce chetuielile au fost de 30,58 milioane lei, faţă de 46,96 milioane lei în primul semestru din 2009.

"Contextul economic ostil, măsurile luate de Guvern coroborate cu devalorizarea leului în raport cu euro, au făcut ca în primul semestru al anului 2010 Impact SA să înregistreze, conform situaţiilor financiare neauditate şi neconsolidate, o pierdere brută de 7,4 milioane lei provenind din: 2,1 milioane lei - pierdere din exploatare şi 5,2 milioane lei - pierderi financiare", se arată într-un comunicat al companiei, citat de NewsIn.

Reprezentanţii companiei susţin că cea mai mare parte a pierderii a fost cauzată de diferenţa de curs valutar.

"Trebuie subliniat faptul că pierderea principală nu este generată de activitate, ci provine în mare măsură din diferenţele de curs valutar. Astfel, faţă de cursul valutar de 4,23 lei/euro prognozat şi bugetat de Impact SA, cursul valutar de la data de 30 iunie 2010 a fost de 4,3688 lei/euro, rezultând o diferenţă netă de curs valutar nebugetată, în valoare de circa 4 milioane lei. Pierderea din activitatea curentă a fost de 2,1 milioane lei, unul dintre factorii care au generat-o fiind neîndeplinirea planului de vânzări, în special în cel de-al doilea trimestru, ca urmare a situaţiei economice generale şi a măsurilor guvernamentale care nu a puteau fi previzionate", a declarat Carmen Săndulescu, director executiv Impact SA, notează agenţia de presă NewsIN .

Instanţa a admis, la data de 11 august, cererea de suspendare provizorie a executării sentinţei, formulată de SC Impact Developer & Contractor SA şi pronunţată de Tribunalul Bucureşti, prin care s-a dispus, la cererea  SC Romconstruct SA, deschiderea procedurii generale de insolvenţă.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti vine după amânarea succesivă a soluţionării cererii de suspendare cauzată de nenumăratele cereri de recuzare a instanţei formulate de avocaţii Romconstruct. 

Impact Developer&Contractor (Impact) a fost oprită de la tranzacţionare pe Bursă, după ce Tribunalul Bucureşti a decis admiterea acţiunii formulate de Romconstruct SA Ploieşti privind deschiderea insolvenţei.

 

 

16 August 2010