Foamea de case a românilor creşte de la an la an. O demonstrează prosperitatea agenţiilor imobiliare, dar şi puţinele statistici din domeniu existente pe piaţă.

Conform datelor Băncii Naţionale a României, nivelul împrumuturilor cu destinaţie imobiliară, din primele nouă luni ale lui 2007, a atins o cifră-record, depăşind pragul celor trei miliarde de euro. Foarte puţini sunt însă cei care mai preferă creditele în moneda naţională.

Majoritatea covârşitoare a creditelor imobiliare accesate în ultimul an sunt în valută. Cifrele BNR arată că pentru fiecare leu împrumutat pentru a cumpăra o locuinţă românii se îndatorează cu echivalentul în valută a altor nouă lei. Astfel, la sfârşitul lunii septembrie, creditele imobiliare în lei abia dacă depăşeau un miliard de lei, în timp ce împrumuturile în valută treceau de 10,3 miliarde de lei.

Impresionantă este însă dinamica acestui indicator faţă de perioada similară a anului trecut. Din 2006, românii aproape că nu au mai contractat credite pentru locuinţe în moneda naţională, cele în monedă străină cunoscând un avans de peste 40%.

În mod firesc, bucureştenii sunt cei care conduc în topul celor mai mari datorii imobiliare, totalul acestora depăşind patru miliarde de lei (mai mult de un miliard de euro).

La polul opus, locuitorii din judeţul Giurgiu au apelat la credite pentru locuinţe a căror valoare totală depăşeşte cu puţin echivalentul a un milion de euro.

Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) au sesizat şi ei ponderea ridicată a creditelor imobiliare în valută, însă afirmă că această situaţie nu este îngrijorătoare.

"Există riscuri, dar nu vedem situaţia ca fiind îngrijorătoare în prezent", a afirmat Juha Kahkonen, consultant senior în cadrul Departamentului Europa al FMI.

El a arătat însă că este foarte important ca persoanele care contractează împrumuturi în valută să cunoască riscurile la care se expun. De unde această febră a achiziţiilor de natură imobiliară? Un posibil răspuns îl oferă rezultatele unui sondaj de opinie comandat de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar.

Casă în locul banilor la saltea

Acestea arată că aproximativ o treime din cei care au răspuns susţin că forma cea mai sigură de economisire este investiţia imobiliară.

Studiul a fost realizat în luna iulie de Metro Media Transilvania, pe un eşantion de 2.023 persoane cu vârste de peste 18 ani, din mediul rural şi urban, având o marjă de eroare de plus minus 2,2%. După investiţiile realizate în imobiliare, sunt preferate, în proporţii egale, de 22%, depozitele la bănci şi investiţiile în metale preţioase şi aur.

Mai mulţi cumpărători de a doua locuinţă

Tot un studiu recent, de această dată al companiei imobiliare RealTime, surprinde motivaţia pentru care românii achiziţionează o casă nouă.

Aproximativ 75% din cei care au răspuns sondajului au optat pentru achiziţii de locuinţă pentru folosinţa personală, în timp ce 25% au recunoscut că intenţionează să cumpere un apartament ca investiţie. Potrivit RealTime, în această categorie intră chiar şi persoanele fizice care văd investiţia imobiliară ca pe un câştig suplimentar, unul mult mai mare decât dobânda bancară."

Astăzi există o separare clară a cumpărătorilor de locuinţe: investitorii şi cei care achiziţionează un apartament pentru folosinţă proprie", spune managerul general al companiei RealTime, Ion Cătuţoiu.

Conform declaraţiilor acestuia, s-a constatat că apartamentul este privit ca necesitate în principal de către tinerii aflaţi la început de drum, familiile care-şi modifică numărul de membri în mod semnificativ, persoanele al căror statut social nu mai este corect reprezentat de actuala locuinţă, persoanele sau familiile care îşi schimbă localitatea de domiciliu.

"De cealaltă parte, apartamentul pentru investiţie este căutat de către oamenii de afaceri, fondurile de investiţii, firme cu excedent de capital sau aflate în dezvoltare, investitori imobiliari, fonduri de pensii, persoane fizice care văd investiţia imobiliară ca pe un câştig suplimentar, unul mult mai mare decât dobânda bancară", a adăugat managerul RealTime.

Studiul efectuat de agenţia imobiliară s-a desfăşurat în intervalul 1 octombrie – 1 noiembrie şi la el au răspuns peste 500 de persoane.

Românii aleg proprietăţi „la cheie"

 

Specialiştii care activează pe piaţa imobiliară spun că marea majoritate a celor care cumpără un apartament nou preferă unul „la cheie". Asta chiar dacă aceeaşi proprietate „la roşu" costă uneori chiar şi cu 50% mai puţin. "Varianta ideală ar fi o casă la cheie pentru că în acest mod se evită toate problemele aferente amenajării unei locuinţe, dar trebuie să se ţină cont şi de costurile suplimentare specifice facilităţilor şi finisajelor.

 

Cine caută ceva mai puţin costisitor poate alege varianta achiziţionării unei case "la roşu", adică fără finisaje, pe care ar putea ulterior să le aplice în stil propriu.

În mod normal, o casă la roşu ar trebui să coste cu aproximativ 50% mai puţin decât o casă la cheie, aceasta din urmă fiind complet finisată, iar problemele legate de orice tip de instalaţie sunt deja rezolvate", afirmă Andreea Manea, consilier în cadrul departamentului rezidenţial al companiei EuroMetropola.

Potrivit acesteia, cea mai mare parte a românilor se pronunţă pentru cumpărarea unei case la cheie pentru că în această situaţie proaspătul proprietar nu trebuie decât să îşi mobileze locuinţa. "Cumpărătorul trebuie să mai ţină cont şi de faptul că o casă la roşu nu are instalaţii electrice, ţeavă de apă şi gaze ori racordare la utilităţi, acestea urmând să fie adăugate ulterior, pe cheltuiala proprietarului.

Există în piaţă şi case "la roşu" care nu au nici căi de acces şi nici gard, acestea urmând a fi construite tot de către proprietar. Cazurile acestea sunt destul de des întâlnite, în special când vorbim despre proprietăţile amplasate în zonele limitrofe oraşului", concluzionează reprezentanta EuroMetropola.

În acest moment de dezvoltare a pieţei imobiliare locale, aproape toate proprietăţile îşi găsesc un cumpărător. Nu la fel vor sta lucrurile şi în viitor. Călin Clinciu, director de comunicare ale agenţiei imobiliare Euroest, crede că pe termen mediu se vor observa şi ansambluri rezidenţiale care vor întâmpina serioase dificultăţi la vânzare.

„Locaţia va deveni un atu extraordinar. De asemenea, un preţ peste cel deja existent în piaţă va face greu vandabilă o locuinţă. Tot mai greu de vândut vor fi şi apartamentele cu suprafeţe mari, clienţii fiind foarte atenţi la preţul total al achiziţiei", mai spune Călin Clinciu.

» Tot mai greu de vândut vor fi şi apartamentele cu suprafeţe mari, clienţii fiind foarte atenţi la preţul total al achiziţiei

Călin Clinciu
director comunicare Euroest

 

Sursa

19 November 2007