Palatul de la Versailles, situat în apropierea Parisului, va transforma una dintre clădirile sale satelit într-un hotel de lux. Potrivit AFP, este vorba despre Hotel du Grand Controle, care a fost casa tradiţională a vistiernicilor castelului.

15673-2013poza1versailles_0.jpg"Este o iniţiativă pionierească", a declarat Jean-Jacques Aillagon, preşedintele Palatului de la Versailles.

Autorităţile au acordat o concesiune pe 30 de ani companiei belgiene Ivy International SA, care are sarcina de a renova şi de a dezvolta acest proiect. Compania va plăti anual o taxă pentru închirierea clădirii.

Hotel du Grand Controle a fost construit în 1680 de către arhitectul Jules Hardouin-Mansart şi are suprafaţa de 1700 mp., iar până în 2006 a fost folosit pe post de popotă pentru ofiţeri.

"Când am primit-o, această clădire era dărăpănată", a precizat Aillagon, care a adăugat că "eu am primit sarcina de a o salva".

Ivy va plăti pentru renovare circa 5,5 milioane de euro, iar lucrările vor fi făcute sub supravegherea arhitectului-şef al monumentelor istorice, Frederic Didier.

Hotelul din apropierea Palatului de la Versailles, care va avea 23 de camere, va fi inaugurat la finalul anului viitor.

Această măsură vine după ce, în noiembrie 2009, Ministerul Culturii şi Secretariatul de Stat pentru Turism din Franţa şi-au propus să încurajeze dezvoltarea economică şi turistică a monumentelor istorice din această ţară.

Un alt palat din Franţa, Chateau Fontainbleau, situat în sudul Parisului, se pregăteşte să organizeze o licitaţie pentru cazarmele Heronniere.

"Trebuie să găsim o întrebuinţare pentru aceste clădiri şi să evităm transformarea lor în ruine", a spus Jean-Francois Hebert, preşedintele Fontainbleau, care crede că "unul dintre modurile în care putem face asta este amenajarea unui complex hotelier".

De asemenea, cunoscutul Hotel de la Marine, care datează din secolul al 18-lea şi este situat în centrul Parisului, în Place de la Concorde, a fost închiriat pe termen lung, pe o perioadă cuprinsă între 60 şi 80 de ani.


16 December 2010