Pe piaţa imobiliară din Brăila, situaţia a fost catastrofală anul trecut, dar 2011 a adus o activitate mai intensă. Au început să apară investitori pe segmentul terenurilor, iar piaţa chiriilor, ca întotdeauna, salvează proprietarii - aceștia ar prefera să vândă, dar nu la un preț atât de mic, așa că închiriază.

20296-braila_faleza.jpgUltimii doi ani au fost de-a dreptul negri pe piaţa imobiliară din Brăila. Lucrurile mergeau atât de rău, încât mulţi şi-au închis afacerile, puţine agenţii reuşind să se menţină pe linia de plutire. Dar de anul acesta începe să se întrevadă o situaţie mai bună: proprietarii au înţeles situaţia şi reduc preţul, clienţii apar timid în uşa agenţiilor, prinzând curaj să scoată banii de la ciorap pentru a face câte o tranzacţie.

„Nu mai este dezastrul de acum doi ani sau de anul trecut, când piaţa imobiliară era catastrofală, lucrurile au început să se mişte. În niciun caz ca înainte de criză - nu suportă comparaţie, dar lucrurile stau mai bine anul acesta" declară Cristian Teodor, manager al agenţiei imobiliare Cristian.

Clienţii nu negociază, cumpără numai dacă întâlnesc vreun chilipir

Brăilenii vor să cumpere apartamente, dar numai dacă sunt ieftine. Agenţii imobiliari spun că cei mai mulţi clienţi caută garsoniere sau apartamente cu două camere, la un preţ cât mai mic.

• Garsonieră - 15.000 euro
• Apartament cu două camere - 25.000 euro
• Apartament cu trei camere - 35.000 euro

„Cele mai căutate sunt apartamentele ieftine, în special garsonierele. Programul Prima Casă este cel care a pus lucrurile în mişcare pe piaţa imobiliară din Brăila. Garsonierele sau apartamentele cu două camere, dar cu un preţ cât mai mic - acestea reprezintă cam 90% din tranzacţiile pe care le facem" împărtăşeşte managerul agenţiei Cristian.

Dar situaţia diferă, de la agenţie la agenţie, în funcţie de clientela existentă. Toţi caută apartamente ieftine, dar există diferite modalităţi de plată.

„Nici nu se simte pe piaţă a patra ediţie a programului Prima Casă. În principiu, se plăteşte cu bani gheaţă şi se cumpără doar locuinţele cele ieftine. Aproape 80% dintre clienţi plătesc cu bani cash, iar cei mai mulţi sunt brăileni, oameni care locuiesc şi lucrează aici" susţine Giorgian Gurău, administrator al agenţiei imobiliare Elysium.

Un hectar de teren agricol costă sub 1.000 euro

Terenurile de vânzare din Brăila nu sunt căutate de nimeni - nici de investitori, nici de dezvoltatori, nici măcar de curioşi. Şi asta în condiţiile în care preţul mediu este la jumătate faţă de acum trei ani.

„Piaţa terenurilor este foarte slabă. Există loturi de teren scoase la vânzare, chiar există oferte foarte bune - bine poziţionate, pe artere ultra circulate, nu pe străduţe mici, care se vând cu un preţ bun, dar clienții nu întreabă. În 2007, preţul zonei era de 300 euro/mp. Acum, primul preţ cerut este de 180 euro/mp şi nici măcar nu este cineva interesat" descrie reprezentantul agenţiei imobiliare Cristian.

Ceva interes pare să mai fie în afara oraşului. La mare căutare anul acesta sunt terenurile agricole, deoarece au un preţ foarte mic.

„În principiu, se caută terenurile agricole. Cererile vin din partea companiilor, a fondurilor de investiţii, deoarece preţul este foarte mic, dar există potenţial în zonă. Un hectar costă aproximativ 3.000 lei, vânzătorii fiind oamenii de prin partea locului" spune administratorul agenţiei Elysium.

Cei care doresc să înceapă construcţia unei case, nici nu se gândesc să o facă în Brăila, având în vedere diferenţa de preţ dintre zonele semi-centrale şi cele periferice. Clienţilor li se pare din ce în ce mai atrăgătoare zona de lângă oraş, dar nu la o distanţă mai mare de 5 km. Aici, loturile de teren pentru locuinţe sunt mult mai accesibile. În localităţi precum Lacu Sărat, Cazasu sau Baldovineşti, un lot de 1.000 mp are un preţ de vânzare de 5.000-6.000 euro.

În Brăila, garsonierele se închiriază imediat ce apar

Pe cât de repede apare o ofertă de închiriere a unei garsoniere, pe atât de repede dispare, conform agenţilor imobiliari brăileni. Ca şi în cazul achiziţiilor, se caută apartamentele mici, la un preţ accesibil. Deşi, în cazul închirierilor, nu clienţii sunt cei care dictează mersul pieţei, ci proprietarii. Şi asta pentru că oferta de locuinţe de închiriat este limitată.

„Piaţa chiriilor s-a modificat uşor, nesemnificativ, a scăzut cu aproximativ 15%. Apartamentele mari se închiriază mai greu, tot cele mici sunt cele mai căutate. Dar aceeaşi situaţie era şi înainte de criză" declară Cristian Teodor.

• Garsonieră - 150 euro/lună
• Apartament cu două camere - 200 euro/lună
• Apartament cu trei camere - 220-230 euro/lună

„Cele mai căutate sunt garsonierele - dacă astăzi apare ceva, mâine nu mai este. Dar se închiriază uşor şi apartamentele cu două camere. Pentru cele cu trei camere sau mai mult nu prea sunt clienţi. Perioada pentru care proprietarii caută să închirieze este de minimum un an de zile" încheie reprezentantul agenţiei imobiliare Elysium.

CITEŞTE ŞI: Stranierii salvează piaţa imobiliară din Baia Mare


12 August 2011