Ceea ce în România pare un vis, în alte ţări se întâmplă. Autorităţile braziliene impun un nou regulament pentru companiile de construcţii: dezvoltatorii vor plăti penalizări de 2% din valoarea proprietăţii, pentru situaţiile în care depăşesc termenul-limită de predare a locuinţei.

21760-uv1klusm.jpgNu puţini sunt clienţii tentaţi să îşi cumpere o locuinţă în stadiul de proiect - chiar dacă nu există ceva palpabil, costurile sunt mult mai mici, astfel că oferta este extrem de atrăgătoare. Ideea în sine nu a fost inventată în România. A fost patentată în alte ţări, cu experienţă în domeniul construcţiilor private, şi aplicată cu succes şi la noi. Dar au existat nenumărate cazuri în care proiectul a fost întârziat cu mult faţă de data stabilită în contract. Iarăşi, nu este o situaţia românească, ci se întâmplă peste tot. Diferenţa se vede, în schimb, în atitudinea clientului şi în modul autorităţilor de a interveni.

Brazilia este una dintre ţările care nu a experimentat, încă, prăbuşirea pieţei imobiliare. Deoarece cererea este mult peste ofertă, preţul proprietăţilor a urcat rapid, iar sectorul construcţiilor este în plină dezvoltare. Dar, în ultimul timp, autorităţile primesc din ce în ce mai multe plângeri de la clienţii care au contractat o locuinţă în stadiul de proiect, termenul-limită este din ce în ce mai des încălcat de către dezvoltatori.

Astfel că autorităţile braziliene au elaborat un nou mecanism de reglementare a pieţei: dezvoltatorul trebuie să plătească sancţiuni de 2% din valoarea unităţii, dacă depăşeşte termenul-limită cu mai mult de şase luni. Măsurile, stabilite de Ministerul Public de Stat împreună cu reprezentanţi din sectorul construcţiilor, intră în vigoare din 26 noiembrie 2011.

„Înainte, cumpărătorii nu aveau nicio modalitate legală de a se apăra. Chiar dacă mulţi aveau clauze contractuale cu privire la întârzierile mai mari de şase luni, obţinerea unor despăgubiri reprezintă un proces de durată şi, în multe cazuri, nu se ajungea la o concretizare", spune Roberto Senise Lisboa, reprezentant al instituţiei braziliene pentru protecţia consumatorului.

Intenţia oficialilor este de a aduce mai multă transparenţă într-o piaţă imobiliară care este încă imatură. Deşi încă nu este obligatoriu pentru construcţiile aflate în derulare, autorităţile recomandă tuturor companiilor profesioniste de construcţii să implementeze aceste măsuri, ca mijloc de menţinere a încrederii consumatorilor.

Cumpărătorii vor avea dreptul de a primi discount-ul sub forma unei rambursări, în termen de 90 zile de la semnarea actului de vânzare-cumpărare sau după ce primesc cheile locuinţei. Clienţii vor putea lua în calcul şi întârzierile mai mari de şase luni, adăugându-se o penalizare de 0,5% pentru fiecare lună de întârziere. O altă clauză obligă dezvoltatorul să informeze în mod constant cumpărătorii despre evoluţia proiectului, anunţând apariţia oricărei probleme cu cel puţin 120 zile înainte.

Documentul a fost semnat de Sindicatul Habitaţia din São Paulo, care guvernează aproximativ 4.500 de companii de dezvoltare. Cu toate acestea, reprezentanţi ai Ministerului Public au declarat că normele vor fi aplicat în întreaga Brazilie.

CITEŞTE ŞI Brazilia, locul unde criza imobiliară nu a pătruns


1 November 2011