Următorul deceniu are semne bune pentru investitorii care vor să îşi extindă afacerile în România. Capitala şi vestul ţării se numără printre regiunile europene care vor cunoaşte cea mai rapidă evoluţie a vânzărilor de bunuri.

15840-harta.jpgRegiunile din jurul unor oraşe precum Piteşti, Timişoara sau Bucureşti sunt pe lista "punctelor fierbinţi" ale Europei Centrale şi de Est în ceea ce priveşte avansul, pe termen lung, al vânzărilor retailerilor. Acestea vor creşte cu circa 60% în regiunile menţionate, conform unei prognoze pentru perioada 2010-2020, realizată de Oxford Economics şi compania de consultanţă imobiliară, King Sturge. Tot majorări impresionante ale vânzărilor, de 50%, vor fi consemnate şi în zonele din proximitatea Iaşiului, Clujului şi Braşovului.

"Oferta de spaţii moderne este mult mai realist stabilită în prezent, fiind condiţionată de lipsa finanţării şi de luarea în considerare a unor criterii obligatorii noi, cum ar fi: zona de atracţie, puterea de cumpărare şi concurenţa din zonă. De asemenea, procesul de expansiune şi cel decizional sunt mai rapide, şi nu ne referim aici doar la retailerii de produse alimentare, cum era cazul în trecut, ci şi retailerii de electronice şi mobilă", a declarat Carmen Ravon, senior negociator al King Sturge România.

Din 2001, anul în care se deschidea primul hipermarket din România, retailerii prezenţi pe piaţa locală s-au extins considerabil. În prezent există peste 1.000 de magazine aparţinând retailului modern, dintre acestea 119 fiind deschise în primele nouă luni ale anului trecut, potrivit unei analize a Ziarului Financiar.

Cele mai căutate judeţe de către retaileri sunt Cluj, Prahova, Braşov, Timiş şi Constanţa. Deşi nu se numără printre cele mai populate judeţe acestea sunt regiunile administrative în care se înregistrează cele mai mari salarii medii la nivel naţional.

Bulgarii, singurii europeni care cheltuiesc mai puţin decât românii

Prezentul este însă unul departe de a fi luminos. Statisticile arată că de-a lungul unui an un român a lăsat, în medie, în magazine echivalentul a 1.058 de euro. Astfel, chiar şi în condiţiile unui avans de 60% a sumelor pe care le va cheltui, consumatorul autohton nu va reuşi nici peste un deceniu să egaleze nivelul consemnat anul trecut în state precum Ungaria sau Cehia. Singurii pe care îi surclasăm în topul banilor destinaţi consumului sunt bulgarii. În 2009, un vecin de peste Dunăre cheltuia în medie numai 764 de euro, de peste zece ori mai puţin decât un norvegian sau un elveţian.

La nivel european, cele mai mari creşteri prognozate ale vânzărilor se vor consemna în regiunile din jurul oraşelor Varşovia (Polonia) şi Burgas (Bulgaria), de circa 80%. Şi alte oraşe poloneze precum Cracovia sau Poznan ocupă locuri fruntaşe în top, cu procente de circa 70. La polul opus, realizatorii studiului estimează că vânzările retailerilor din regiunile administrative adiacente Bratislavei şi Budapestei vor cunoaşte în următoarea decadă un avans mai moderat, de numai 50%. Chiar şi aşa, cifrele le depăşesc cu mult pe cele înregistrate în Europa de Vest unde comercianţii vor vinde în 2020 cu maximum 40% mai mult decât în 2010. Helsinki, Londra şi Stockholm sunt oraşele ai căror locuitori îşi vor mări cel mai mult bugetele destinate cumpărăturilor.


Sursa

4 January 2011