Asociatia pentru Prevenirea Abuzurilor Fiscale (APAF) a acuzat Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) de „minciuna sau proasta pregatire profesionala" in disputa privind plata TVA pentru tranzactiile imobiliare din anii trecuti.

sursa:http://blog.fagstein.comAPAF arata ca ANAF nu considera TVA-ul inclus in pret pentru a-l lua de la vanzatori, ci il adauga la pret, re­cunoscand ca vanzatorul nu l-a colectat. APAF invoca legea, care stabileste ca TVA este suportat de consumatorul final.

Potrivit Codului Fiscal, beneficiarul este raspunzator individual si in solidar pentru plata taxei, in situatia in care persoana obligata la plata taxei este furnizorul sau prestatorul, daca factura:

a) nu este emisa;
b) cuprinde date incorecte sau incomplete;
c) nu mentioneaza valoarea taxei sau o mentioneaza incorect.

Saptamana trecuta, Sorin Blejnar, seful ANAF, a precizat ca persoanele fizice care au cumparat in perioada 2005-2009 imobile noi sau terenuri construibile in scop personal nu vor plati TVA. „Actiunea ANAF  se indreapta catre persoanele fizice care au actionat in mod deliberat si constant, vanzand imobile in scop comercial, fara a plati TVA", a declarat Blejnar.

 

 

Sursa

29 March 2010