Cunoscut deja ca unul dintre cele mai cochete orașe din țară, Oradea are toate șansele să fie ales de mulți dintre românii care își doresc să se întoarcă, la un moment dat, acasă.

42652-oradea_flag_2.jpegȘi asta pentru că autoritățile locale din Oradea lucrează la mai multe proiecte care se adresează românilor care lucrează în străinătate. Unul dintre acestea vizează construirea unui cartier al diasporei.

"Avem în vedere ca, pe str. Izvorului, în vecinătatea Spitalului TBC, unde avem o suprafață mare, de 7000 de mp de teren, azi abandonată, să dezvoltăm un Cartier al Diasporei. În acest moment se lucrează la parcelarea acestei suprafețe, urmând să fie realizat și un regulament care să prevadă concesionarea sub prețul pieței a mai multor locuri de casă pentru românii care au lucrat în străinătate și care pot dovedi acest lucru cu documente. Aceștia vor avea un termen pentru construcția casei, iar primăria se va angaja să introducă toate utilitățile necesare. După ce repatriații își vor stabili domiciliul în Oradea, vor avea și posibilitatea de a cumpăra acel teren. Dezvoltarea unui astfel de cartier va avea ca efect aducerea în Oradea de capital uman pregătit, care va deveni astfel și un model pentru vecinătăți, iar comportamentele vestice vor putea fi astfel multiplicate", a explicat primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan.

Dealtfel, autoritățile locale din Oradea s-au axat, în ultimii ani, pe politici care să genereze dezvoltare economică și să facă orașul mai atractiv.

De exemplu, în zona delimitată de Cimitirul Rulikowski și Pârâul Peța, a fost dezvoltat un proiect de locuințe, printr-un parteneriat public-privat. Dezvoltatori privați au construit mai multe apartamente, dintre care unele sunt deja locuite, iar altele se află în diferite faze de construcție. În schimb, Primăria s-a angajat să realizeze utilitățile publice necesare.

"Pentru orașul nostru e important să devină unul din locurile din România pe care românii plecați în străinătate să îl identifice ca pe un loc unde pot se pot întoarce și în care pot găsi condiții cât mai bune de viață. Realitatea locală ne arată că și în Oradea există un deficit de forță de muncă. O politică publică importantă este de a genera dezvoltare în oraș, pentru că unul dintre motivele importante ale migrației este componenta economică și instituțională", a explicat primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan.

RePatriot este un alt proiect orădean care se adresează românilor plecați peste hotare, care vor să se întoarcă în țară. Astfel, pe platforma a fost publicat un ghid complet numit "Ghid de întoarcere acasă", care cuprinde toate informațiile cu privire la reînnoirea actelor, echivalarea și continuarea studiilor, servicii medicale și drepturi sociale.

18 October 2019