Primăria Generală începe programul de reparare a străzilor pe care au apărut gropi, în urma ninsorilor abundente. Pentru că încă este foarte frig, este vorba doar despre plombarea craterelor din asfalt. Asfaltarea definitivă se va face odată cu creşterea temperaturilor.

23528-maramures.jpgPotrivit statisticilor Primăriei Generale Bucureşti, numărul străzilor care au probleme din cauza stratului mare de zăpadă şi a gerului se ridică la 28. Mult mai puţin faţă de anul trecut, când era vorba despre 49 de străzi cu gropi. În toate aceste locuri se intervine pentru plombare, astfel încât să nu se ridice probleme la nivel de trafic. Dar soluţia cu care sunt acoperite acum gropile nu este menită să reziste prea mult. Din cauza faptului că normele tehnice nu permit realizarea lucrărilor de reabilitare la temperaturi mai mici de 10 grade Celsius, plombarea provizorie este singura soluţie de reabilitare, pentru moment.

Imediat ce vremea se va încălzi, vor fi demarate lucrările de tratare a fenomenelor de faianţare şi fisuri importante care ar putea genera alte daune majore precum dislocarea unor părţi din carosabil”, se arată într-un document al PMB.

De asemenea, oficialii PMB au încercat să demonstreze faptul că gropile ce apar pe străzile Capitalei după fiecare iarnă nu arată o calitate slabă a lucrării. Pentru a arăta acest lucru, au convocat un specialist care să analizeze realitatea drumurilor din Bucureşti.

O comparaţie între modul de comportare al drumurilor din Romania faţă de cel al străzilor din alte ţări europene ca Franţa sau Austria, nu este potrivită. Astfel, climatul specific din România, cu temperaturi de + 60 de grade C la nivelul solului în timpul verii şi -25 de grade pe timpul iernii, produce dilataţii şi contracţii foarte mari, lucru care conduce la degradarea accentuată a asfaltului. De asemenea, în  urma controalelor şi expertizelor privind mixturile asfaltice folosite în Bucureşti, s-a constatat calitatea conformă a acestora”, arată Elena Diaconu, profesor în cadrul Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti.

Străzile cu cele mai multe probleme sunt cele reabilitate în urmă cu opt ani. Ultimele lucrări de infrastructură în cazul a 16 dintre cele 28 de artere şi străzi sunt făcute în anul 2004.

Vezi care sunt cele mai afectate străzi din Bucureşti 

 

20 February 2012