Mareste fontul | Trimite pe yahoo messenger | Trimite pagina unui prieten | Printeaza pagina

Încercare de fluidizare a traficului din București: încă două linii de tramvai rapid și cinci bulevarde cu semafoare inteligente

Publicat: | Autor: Andreea Nitoi | Numar afişări: 1359

Traseul liniilor de tramvai 1 și 10 va fi delimitat de traficul rutier general prin montarea de garduri, stâlpi flexibili sau borduri între calea de rulare a tramvaielor și carosabil. Potrivit autorităților locale, scopul acestui demers constă în obținerea unei viteze sporite de exploatare și majorarea cu 20% a capacității de transport.

Sursa: libertatea.roLucrările vor începe până pe data de 10 iulie și vor fi realizate de Regia Autonomă de Transport București (RATB) în regie proprie pentru două dintre cele patru tronsoane ale traseului, în lungime totală de 8,16 km, din care circa 2 km -  stâlpi flexibili. Pentru restul traseului, lucrările vor fi realizate de S.C. Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje București S.A.

Lungimea totală a traseului celor două linii de pe inelul central al orașului, care urmează a fi delimitat este de 21,6 km. Astfel, 19,6 km de traseu va fi delimitat cu gard de protecție, iar circa 2 km va fi delimitat cu stâlpi flexibili. Costul total al investiției este de aproximativ 6,2 milioane de lei.

Traseul liniilor 1 și 10 asigură preluarea călătorilor din sudul capitalei și transportul acestora pe un traseu circular, care atinge cele mai importante noduri de transport, precum Piața Sudului, Constantin Brâncoveanu, Eroii Revoluției, Str. Viilor, str. Progresului, Răzoare, Pasaj Basarab, Bd. Nicolae Titulescu, Piața Victoriei, Sos. Ștefan cel Mare, Obor, Iancului, Baba Novac, Zona Dristor - Mihai Bravu, Calea Văcărești.

Aceasta nu este singura măsură pe care Primăria Capitalei o are în vedere pentru fluidizarea traficului bucureștean. Astfel, 59 de intersecții aflate pe cinci bulevarde din București vor fi introduse în sistemul de management al traficului.

Lucrările, care vor începe pe bulevardele Grivița, Theodor Pallady, Colentina, Giurgiu si Calea 13 Septembrie, presupun modernizarea sistemului de semaforizare și vor fi realizate de Compania Municipala Managementul Traficului Bucuresti SA, după obținerea tuturor avizelor necesare, proiectarea fiind deja finalizată.

Potrivit Primăriei Municipiului București, modernizarea semafoarelor din cele 59 de intersecții va costa aproximativ 7 milioane de euro.

După finalizarea introducerii celor 59 de intersecții în BTMS (Bucharest Traffic Management System), Compania municipala Managementul Traficului Bucuresti SA va continua demersurile pentru alte 101 de intersecții, pentru care au fost realizate deja studiile de fezabilitate. 

Sistemul de Management al Traficului a fost implementat în Municipiul Bucuresti începând cu luna mai a anului 2008.

 

Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail

OFERTE RECOMANDATE
Universitate , SC: 95 mp, 4 cam.
Drumul Sarii , SC: 84 mp, 3 cam.
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre
Adrian Niculescu
Ilias Papageorgiadis

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video