Activitatea din construcţii se intensifică, odată cu venirea primăverii: numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate în luna martie a urcat cu 46,6% faţă de luna precedentă, potrivit celui mai recent comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).
Sectorul construcţiilor a fost amorţit datorită sezonului friguros, însă odată cu venirea primăverii, se observă îmbunătăţiri notabile: în luna martie, s-au eliberat 3.207 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 46,6% faţă de luna februarie 2014, potrivit datelor publicate de INS. Cele mai multe locuinţe noi sunt construite, ca şi în anii precedenţi, în afara oraşelor (aproape 64% dintre autorizaţiile de construire au fost eliberate pentru zona rurală, respectiv 2.046 documente).
Distribuţia în profil regional evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în toate regiunile de dezvoltare. Cele mai importante creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare:
- Bucureşti-Ilfov (+208 autorizaţii)
- Sud-Est şi Sud-Muntenia (+151 fiecare)
- Nord-Est (+138)
- Nord-Vest (+119)
De asemenea, se remarcă o creştere a numărului de autorizaţii emise în luna martie 2014 faţă de aceeaşi lună a anului trecut (+5,2%), creştere reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+161 autorizaţii), Sud-Est (+62), Vest (+56) şi Nord-Vest (+26). Faţă de aceeaşi perioadă, scăderi s-înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (-75 autorizaţii), Centru (-48), Sud-Vest Oltenia (-19) şi Nord-Est (-5).
În primele trei luni ale lui 2014, s-au eliberat 6.967 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 1,4% faţă de primul trimestru al anului anterior. Creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+215 autorizaţii), Vest (+119), Sud-Est (+86) şi Nord-Vest (+41). Numărul de autorizaţii de construire a scăzut în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (-174 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia şi Centru (-68 fiecare) şi Nord-Est (-57).
CITEȘTE ȘI: Cum alegem firma de construcţii, dincolo de criteriile financiare?
28 April 2014