Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu câteva procente în prima jumătate a lui 2013, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Singurele segmente la care se înregistrează creşteri sunt cel al lucărilor de reparaţii capitale şi cel al lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente, arată cel mai recent raport emis de Institutul Naţional de Statistică (INS).

31471-reparatii.jpgDomeniul construcţiilor nu trece prin cea mai bună perioadă. Singurele segmente în care activitatea a fost în creştere în primele şapte luni ale lui 2013 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut sunt lucrările de reparaţii capitale (+29%) şi lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+14,2%). Pe elemente de structură, la lucrările de construcţii noi s-a înregistrat o scădere cu 11,8%, iar per total, volumul lucrărilor de construcţii (serie brută) a scăzut cu 2,2%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la construcţiile inginereşti cu 4,5% şi la clădirile nerezidenţiale cu 0,1%. Clădirile rezidenţiale au crescut cu 8,1%, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Pe de altă parte, se înregistrează o creştere cu 5% a volumului lucrărilor de construcţii (serie brută) în luna iulie 2013 faţă de luna precedentă. Creşterea este evidenţiată astfel: la lucrările de construcţii noi cu 7,7%, la lucrările de reparaţii capitale cu 1,1% şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 0,7%. Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la clădirile rezidenţiale cu 52,8% şi la clădirile nerezidenţiale cu 6,2%. Pe de altă parte, construcţiile inginereşti au scăzut cu 1,9%.

Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, se observă creşteri pe toate segmentele. Volumul lucrărilor de construcţii (serie brută) a crescut cu 15,4%, creştere reflectată astfel: la lucrările de reparaţii capitale cu 38,4%, la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 30,7% şi la lucrările de construcţii noi cu 6,9%. Pe obiecte de construcţii, s-au înregistrat următoarele creşteri: la clădirile rezidenţiale cu 55,3%, la clădirile nerezidenţiale cu 13,9% şi la construcţiile inginereşti cu 10,0%.

 

 

9 September 2013