Unele persoane fizice luate la puricat de ANAF pentru tranzacţiile imobiliare de milioane de euro pentru care nu au plătit TVA apelează la instanţe.

sursa:evz.roRăzboiul dintre „dezvoltatorii imobiliari" şi Fisc pentru plata TVA aferent tranzacţiilor realizate în perioada 2006-2008 se mută în instanţă. După ce Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a început să ia la puricat afaceri imobiliare de milioane sau zeci de milioane de euro realizate de diverse persoane fizice care nu au plătit TVA, au început să curgă şi plângerile penale împotriva inspectorilor fiscali care rea lizează controalele.

Astfel, până acum, la nivelul ţării, sunt deja aproximativ 100 de inspectori ai ANAF daţi în judecată, ne-a declarat preşedintele Asociaţiei pentru Prevenirea Abu zurilor Fiscale (APAF), Garbis Kehaiyan. Situaţia îi vizează însă pe toţi cei 4.000 de inspectori fiscali care derulează controalele pe acest segment.

Acuzaţii: abuz sau neglijenţă în serviciu

De altfel, Asociaţia a fost constituită la finele anului trecut tocmai pentru a se apăra de plata TVA aferentă tranzacţiilor imobiliare realizate în perioada 2002- 2008. Până acum s-au înscris deja 14.000 de persoane, din care 70-80 mari dezvoltatori imobiliari, potrivit lui Kehaiyan.

El a mai spus că obligativitatea plăţii TVA la tranzacţiile imobiliare în scop comercial de către persoanele fizice a fost instituită din ianuarie 2008, nu din 2002, cum susţine ANAF.

Am sesizat organele de cercetare penală să vadă dacă nu cumva inspectorii fiscali fac abuz în serviciu acum sau au făcut neglijenţă în serviciu atunci. Pentru că, dacă a fost TVA din 2002, perioada 2002-2004 este prescrisă, adică statul a pierdut sute de milioane. În acest caz, cineva trebuie să răspundă şi să plătească sumele: inspectorii fiscali. De aceea ei cer acum plata TVA doar pentru perioada 2006-2007", a mai spus Kehaiyan.

El a adăugat că la tribunal vor fi chemaţi şi cumpărătorii implicaţi în tranzacţii, să explice că nu li s-a cerut plata TVA aferentă terenurilor construibile sau imobilelor noi cumpărate, din moment ce acum le este imputată.

ANAF: încercări de intimidare

Preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, vede această situaţie ca pe o încercare de intimidare a inspectorilor fiscali. „Încearcă să li se insufle temeri cu ameninţarea că le fac dosare penale", ne-a declarat Blejnar. El a precizat că nu a fost informat oficial de vreun caz în care vreun inspector de-al său să facă obiectul unei sesizări penale, dar „e posibil".

Sursa

25 February 2010