În România, consultanţa financiară nu reprezintă o obişnuinţă pentru patura de mijloc a populaţiei, iar noţiunea de broker de credite nu este una dintre cele mai familiare. Când aud de investiţii, cei mai mulţi români se gândesc la sume ameţitoare, fără a lua în calcul că pot avea un profit chiar şi de pe urma propriilor economii. Despre noţiuni de consultanţă financiară, precum şi despre începutul sau viitorul acestui domeniu la noi în ţară, IMOPEDIA.ro a stat de vorbă cu Anca Bidian, CEO KIWI Finance, lider pe piaţa de brokeraj din România.

33078-anca-bidian.jpgCum era piaţa, atunci când a apărut Kiwi Finance? De ce aţi pornit o companie de consultanţă financiară?

Am fondat această firmă în urmă cu 11 ani, odată cu apariţia produselor şi serviciilor oferite de bănci persoanelor fizice. Până atunci, instituţiile străine ofereau finanţare în special clienţilor corporate, iar populaţiei se adresau doar BCR şi CEC. Creditarea imobiliară se făcea cu timiditate din partea băncilor, deoarece nu exista istoric, preţurile proprietăţilor nu erau validate, existau multe temeri. Pe de altă parte, cuvântul „ipotecă” îi speria pe clienţii români. La doar 13 ani de la Revoluţie, piaţa se afla la început, cu toţii învăţam – nu poţi deveni capitalist peste noapte, după o lungă perioadă de sistem etatizat comunist centralizat. Dar sistemul bancar este coloana vertebrală a economiei, aşa că lucrurile s-au schimbat. Capitalul trebuie să circule – acesta este ABC-ul capitalismului, pe asta se bazează economia de piaţă.

Eu sunt inginer automatist, o meserie foarte solicitantă, care însă mi-a plăcut foarte mult. După opt ani în care am lucrat în informatică în străinătate, am revenit în România şi am dorit să-mi deschid un cont bancar. Nu am avut cea mai fericită experienţă – în 2002, băncile străine prezente aici erau foarte elitiste, iar persoanele fizice nu erau în ţinta lor. Dar am considerat că domeniul serviciilor bancare este de viitor şi am fost încrezătoare că urmează vremurile retailului. Nu aveam cum să îmi deschid o bancă, aşa că m-am orientat către servicii conexe.

Cât de familiară era noţiunea de broker de credite, în România anilor de atunci?

Oamenii nu ştiau nimic despre acest domeniu, iar aici a fost, de fapt, marea provocare. Acum 11 ani, nimeni nu mi-a dat vreo şansă, toţi spuneau că este o idee nebunească şi că acest serviciu nu va avea succes la români. Dar eu cred că nimeni nu mai inventează apa caldă şi că economiile cu 40-50 ani de experienţă ne pot servi ca un excelent model. În alte ţări, este foarte prezentă activitatea de brokeraj, consultanţa este ceva natural în domeniul financiar, la fel ca şi în alte domenii. Mai mult, în SUA şi Canada de exemplu, este chiar ciudat ca însuşi clientul să meargă la bancă să discute despre o achiziţie.

Cât de greu este pentru primul-venit în piaţă?

În primul rând, mi-am asumat rolul de formator de industrie, la noi în ţară. Consultanţa financiară nu era cunoscută aici nici de către clienţi, nici de către bănci. În al doilea rând, am devenit un formator de oameni, Kiwi este o adevărată pepinieră de brokeri. Mi-am asumat toate aceste lucruri, deşi a fost mult mai greu acest drum, decât să întemeiez o firmă care să meargă pe un drum cunoscut.

Lucrurile s-au aşezat după aproximativ trei ani. Prin 2006, creditarea a început să urce cu 30-40% pe an, iar băncile observaseră modelul nostru, remarcaseră că acest canal este foarte eficient şi nu era nicio barieră de intrare în industrie. Creditarea era pe buzele tuturor, aşa că în vreo doi ani, piaţa s-a populat cu vreo 5.000 – 6.000 de astfel de companii, mai mici, mai mari, mai etice sau nu. Odată cu apariţia crizei, piaţa s-a depopulat la fel de repede, pentru că a fost doar un business de oportunitate pentru foarte mulţi. Dar eu nu mă bucur că am rămas singură, consider că nu ar fi fost nevoie de o criză ca să reglementeze sau să cureţe această piaţă.

Cum aţi făcut faţă crizei, cum au fost ultimii cinci ani?

Aş putea să scriu o carte, având ca subiect ultimii ani. Am început printr-o scădere de 90% într-o viteză ameţitoare – mă întrebam unde ne mai oprim. Cea mai mare provocare a fost cu moralul oamenilor, pentru că echipa nostră este foarte sudată. Dar am învăţat, de-a lungul timpului, că orice fel de criză (fie că este personală sau financiară) vine şi trece. După doi ani extrem de grei, în 2011 am avut o uşoară creştere, a fost o revigorare de piaţă, frântă la începutul lui 2012 de ultimul regulament BNR care a restricţionat foarte mult domeniul. Anul 2013 nu a fost unul uşor, dar am înregistrat o creştere de 55% a numărului de clienţi şi o creştere de 43% a cifrei de afaceri. Reţeaua naţională cuprinde în prezent 38 de oraşe, iar cifra de afaceri a depăşit 5,6 milioane lei.

Cum este piaţa, la momentul acesta? Este un moment propice pentru investiţii?

Piaţa imobiliară este cel mai bun plasament, în 2014. România este privită cu foarte mare interes de către investitori, în special de către cei străini, deşi recunosc că mi-ar plăcea să fie mai mulţi români. Există o emoţie justificată legată de zona politică, însă dacă vorbim de indicatori macro-economici, noi suntem o ţară dată exemplu în Europa.

Momentul propice pentru a face o investiţie este atunci când preţurile sunt la minim. Iar în imobiliare, profitul îl faci la cumpărare, nu la vânzare. De exemplu, profiturile uriaşe din anii 2007-2008 au fost făcute de oameni care cumpăraseră terenuri în 2002-2003, când acest segment nu era „la modă”. La fel va fi şi în viitor. Dar nu oricine poate fi investitor de profesie – dacă deja mai cumpără şi alţii, înseamnă că startul a fost ratat.

Ca naţie, cât de preocupaţi suntem de investiţii?

Cultura investiţiilor se creează în mai multe generaţii, nu putem face abstracţie de trecut. În primul rând, va trebui să învăţăm ce înseamnă „termen lung”, ce înseamnă o investiţie pe 10-15 ani. În al doilea rând, trebuie să înţelegem că putem investi şi sume mici, nu doar milioane de euro. Regula absolut obligatorie în economia de piaţă este ca banul să producă – că produce un leu sau un milion, este o altă discuţie. Dar în momentul în care banii stau degeaba, nu că nu câştigi nimic, dar chiar pierzi.

De exemplu, cei mai mulţi români care au 5.000 euro nu se gândesc că îi pot investi. Dar pot contracta un credit, pentru a cumpăra o garsonieră – rata e de 100 euro, în timp ce chiria e de 250 euro. Nu trebuie să ne gândim numai la investiţii de milioane de euro. Nu avem încă acest exerciţiu, dar nu avem nicio vină şi nici nu este un handicap. Orice naţie din lume a învăţat din experienţă,iar noi nu am avut timp să trecem prin toate etapele.

Consideraţi că segmentul consultanţei financiare va continua să se dezvolte?

Da, cu siguranţă. În România, ne aflăm în continuare la început, penetrarea pieţei este de 5-7%, în timp ce în America este de peste 90%. În Europa, meseria a pătruns cam la 15-20 ani după SUA, însă piaţa bancară era deja matură, astfel că domeniul este astăzi foarte bine reglementat.

Pentru o bancă, acest canal este cel mai eficient pentru achiziţia a clienţilor (spre deosebire de sucursale, marketing clasic sau zona de online). De partea cealaltă, pentru persoanele fizice, consultanţa financiară este un serviciu gratuit, care nu aduce costuri suplimentare. În opinia mea, este un serviciu care ar avea valoare şi dacă ar fi plătit, aşa că are cu atât mai multe avantaje, în contextul în care este gratuit.

CITEŞTE ŞI: Prognoza pentru 2014, greu de făcut. Piaţa imobiliară este la mâna băncilor


20 February 2014