În apropierea Parcului Tineretului din Capitală, se conturează un nou complex rezidențial, ce va cuprinde 460 apartamente. Dezvoltatorul Hanner Group intenționează să investească aici 37 milioane euro, iar ultima etapă a proiectului va fi finalizată în anul 2017.

34972-the_park.jpgRidicat la câțiva pași de Parcul Tineretului din București, ansamblul rezidențial „The Park” va cuprinde patru blocuri, cu 460 locuințe. Prima clădire a fost deja dată în folosință și include 69 apartamente și studio-uri, cu suprafețe între 48 și 108 metri pătrați. Următoarele imobile vor fi finisate în 2015, 2016 și 2017, respectând cele mai înalte standarde europene în ceea ce privește calitatea construcției, după cum precizează reprezentanții Hanner Group.

„Proiectul este realizat după cele mai înalte standarde în materie de izolare termică și siguranță. Factura pentru încălzirea unui apartament cu două camere din The Park este de aproximativ 70 lei în sezonul rece, una dintre cele mai mici valori din piață”, promite dezvoltatorul lituanian cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul imobiliar și cu operațiuni în țările baltice și Europa de Est.

  • Pereții primului bloc sunt construiți cu sisteme de zidărie termoizolantă germană marca Ytong A+, în timp ce fațadele sunt termoizolate cu vată minerală Rockwool
  • Pereții interiori au fost izolați termic și fonic cu ajutorul vatei minerale
  • Fiecare apartament este dotat cu o centrală termică cu condensare, marca Viessmann și poate include, la cerere, un sistem de control al temperaturii la interior prin intermediul unei aplicații numită Smart House

Cu un portofoliu de active și investiții în valoare de circa 1 miliard euro, dezvoltatorul lituanian se află la primul său proiect în România, însă până acum a activat ca investitor pe piața locală, în parteneriat cu alte companii, care au implementat construcția imobilelor. Potrivit studiilor premergătoare lucrărilor de construcție, clienții români tind să se orienteze spre apartamente cu suprafețe rezonabile, reușind astfel să cumpere imobile construite după standarde de calitate superioare.

„Piața rezidențială din România va intra curând într-o nouă eră. Profilul consumatorului s-a schimbat mult în ultimii ani. Clienții din segmentul mediu nu mai pun accentul pe suprafața apartamentului, ci pe calitatea construcției și pe costurile de locuire, pentru a echilibra valoarea investiției și raportul calitate/preț”, conchide Mindaugas Valuckas, CEO Hanner Group și acționar al companiei.

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

 

 

5 September 2014