Ioan Lazar, proprietarul hotelului Caro, a investit 4,5 milioane de euro in realizarea unui centru de conferinte alaturat hotelului. "Centrul are o suprafata totala de 3.500 mp si 12 sali de conferinte", a spus Lazar.

Centrul de conferinte include si un Grand Ballroom cu 550 de locuri, al doilea spatiu de acest gen ca marime din Capitala. Sala este impartita in patru module si este dotata cu tehnologie moderna ascunsa in pereti, pardoseala si tavan. Tariful pentru inchirierea salii pentru o nunta este de circa 3.000 de euro, iar pentru un modul pe zi, pretul este de 1.000 de euro. "Valoarea totala a investitiilor pe care le-am facut din 1990 pana in prezent in acest hotel s-a ridicat la circa 30 de milioane de euro. Tot in acest an vom inaugura un corp de cladire cu 58 de camere clasificate la patru stele, iar in toamna vom incepe constructia unui centru spa cu piscina care va presupune o investitie de 1,5 milioane de euro", a spus Ioan Lazar.

PROIECT

Ioan Lazar va construi langa hotelul Caro un centru de afaceri cu 11 etaje. "Investitia pentru acest complex va ajunge la 45 de milioane de euro, fiind vorba de o suprafata totala de 60.000 de metri patrati de birouri, dar si restaurante si magazine. Vrem sa ne asociem pentru acest proiect cu alti parteneri, pastrand raportul undeva la 50%-50%", a explicat Ioan Lazar.

 

Sursa

29 March 2007