Investiţiile imobiliare din România au scăzut, în 2011, cu 13%, ajungând, pe parcursul întregului an, la valoarea de 262,99 milioane de euro, conform studiului European Investment Market Update, prezentat miercuri, 1 februarie, de compania DTZ Echinox.

23284-imobiliare_21429900.jpgCele mai multe tranzacţii s-au înregistrat în sectorul de retail, chiar dacă acest sector deţine a doua poziţie în ceea ce priveşte ponderea totală a investiţiilor atrase (17,4%). Tranzacţiile vizând proiecte de tip mixt au însumat aproximativ 69% din volumul total, urmate de sectoarele rezidenţial şi office, cu un procent aproximativ egal de 5% şi de sectorul hotelier cu 3,8%.

După amplasare, dintr-un total de 13 tranzacţii, şase sunt în Bucureşti, urmat de oraşe de rang secundar sau terţiar precum Braşov, Ploieşti, Craiova, Sibiu, Piteşti, Slatina şi Baia Mare’, a spus Bogdan Sergentu, Head of Valuations and Consulting, DTZ Echinox.

Analizând investiţiile după tipul de cumpărător, DTZ identifică pentru România companiile private şi companiile cotate la bursă ca fiind cele mai active.

Potrivit estimărilor DTZ Echinox, investiţiile ar putea atinge 550 milioane euro în 2012, din care 300 milioane euro ar putea fi reprezentate de lichidarea de bănci a garanţiilor imobiliare pentru creditele neperformante din portofoliu.

Volumul anual al investiţiilor imobiliare în Europa a atins 110 miliarde euro în 2011, în creştere faţă de 104 miliarde euro în 2010. Volumul investiţiilor în real estate a crescut în T4 2011 la 31,4 miliarde euro, ceea ce arată o majorare de 17% faţă de T3 2011

Activitatea investiţională din Europa Centrala şi de Est s-a contractat la 1,3 miliarde euro, în T4 2011, după ce trimestrul precedent a marcat un volum semnificativ mai mare, de 2 miliarde euro.

Investitorii din afara Europei şi-au majorat expunerea pe pieţele europene, volumul net al investiţiilor acestora atingând 3,2 miliarde euro în T4 2011.

Pe măsura ce criza bancară şi a datoriilor suverane continuă, DTZ a diminuat estimarea cu privire la volumele de investiţii din 2012, preconizând o uşoară cădere faţă de anul 2011, până la 107 miliarde euro.

Dintre principalele pieţe europene, Franţa a marcat cea mai importantă creştere, în 2011. Volumul investiţiilor s-a ridicat la 6,7 miliarde euro în T4, cu o creştere de 83% faţă de 3,6 miliarde euro în T3.

Piaţa din Marea Britanie a înregistrat o creştere de 14% faţă de trimestrul anterior, până la valoarea de 8,6 miliarde euro în T4. Piaţa germană şi-a păstrat nivelul activ al investiţiilor, cu o valoare în jurul a 6 miliarde euro.

 

Sursa

3 February 2012