Investitorii din Sinaia sint in cautare de terenuri
Cotidianul - 20.09.2005
 

Pentru ca spatiile disponibile sint prea putine in comparatie cu cererile investitorilor, in Sinaia s-au identificat 13 terenuri ce pot fi concesionate hotelierilor.

Investitorii care doresc sa construiasca pensiuni turistice in Sinaia vor avea posibilitatea de a lua in concesiune 13 terenuri identificate de curind de Consiliul Local, a declarat Marius Nicolai, viceprimarul localitatii. Potrivit acestuia, zona este de mare interes pentru investitori. Acestia se confrunta insa cu lipsa de terenuri, mare parte fiind revendicate de fostii proprietari.

Numarul hotelurilor, in crestere

De curind, turistii care vor sa se cazeze in Sinaia au la dispozitie un nou complex hotelier. Este vorba de Bastion, o investitie privata romano-americana, care a vizat restaurarea fostelor Grajduri Regale de pe Domeniul Peles. Pina in momentul de fata, in acest hotel s-au investit 1,5 milioane de euro. De asemenea, societatea plateste lunar Ministerului Culturii 2.500 de euro, in cuantumul chiriei. Conditia ministerului a fost sa se investeasca minimum cinci miliarde de lei (vechi -n.r.) in trei ani, suma fiind depasita in primele luni”, a afirmat Nicolae Gusu, directorul general al complexului Bastion. Acesta estimeaza ca gradul de ocupare a camerelor nu va cobori sub 70%, iar profitul net va fi de aproximativ 50.000 de euro in primul an.

Penny Market vine in Sinaia

Sinaia este un punct de atractie si pentru investitorii din zona spatiilor comerciale. Spre exemplu, Penny Market intentioneaza sa investeasca in curind intr-un spatiu comercial. In acest sens, primaria Sinaia a concesionat catre Penny Market, in urma unei licitatii la care au participat doua firme, un teren de 5.000-6.000 de metri patrati. Penny Market isi desfasoara activitatea sub umbrela concernului german Rewe Romania, care are in componenta si alte retele axate pe comertul en detail alimentar, respectiv Billa, Selgros si XXL Megadiscount.


Alina Stanciu - Cotidianul

20 September 2005