În jurul Capitalei au fost numeroşi investitori care au cumpărat în urmă cu câţiva ani loturi de zeci de mii de metri pătraţi pe care sperau să le vândă în parcele mici după ce le racordau la utilităţi, dar puţine astfel de planuri s-au concretizat.

22916-teren.jpgUn proiect de acest gen este şi în Cernica, denumit Nature Delight Residence, unde pentru loturile de 600 mp este cerut în prezent un preţ de 36.000 de euro, adică 60 de euro/mp.

"Nature Delight Residence este un proiect din perioada 2007-2008 în care un investitor a luat două loturi de teren pe care le-a împărţit în 52, respectiv 60 de parcele, a tras curent şi gaze şi încearcă să le vândă. Preţurile sunt în prezent cam cu 40% mai mici, dar de vreo doi ani nu s-a mai vândut niciun lot", spune Răzvan Câmpulungeanu, un agent imobiliar al firmei care se ocupă de vânzarea acestui proiect. El spune că în condiţiile în care numărul tranzacţiilor cu terenuri a fost redus în ultimii ani, s-a concentrat pe închirierea de apartamente în interiorul Bucureştiului, o piaţă care a rămas activă deoarece mulţi potenţiali clienţi şi-au amânat planurile de achiziţii.

"Proiectul este unul de viitor, dar trebuie asfaltat drumul de acces. Până în prezent au fost construite două case pe un lot şi patru pe cel de-al doilea, dar în stânga-dreapta s-a construit destul de mult în ultimii ani", a punctat Câmpulungeanu.


Sursa

11 January 2012