Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului care permite atragerea de capital privat pentru realizarea de locuinţe pentru tineri a fost adoptată de Senat în şedinţa de miercuri. Astfel, investitorii privaţi vor putea participa la construcţia de locuinţe ANL.

14444-anl_a3a0e079fa.jpgConform expunerii de motive care însoţeşte actul normativ al guvernului, modificarea Legii ANL în acest sens se impune „ca urmare a numărului mare de solicitări pentru obţinerea unei locuinţe, se impune promovarea unor măsuri care să accelereze procesul de construcţie de locuinţe cu chirie sau supuse vânzării, prin atragerea de investitorilor privaţi".

Ordonanţa prevede că terenurile, utilităţile şi dotările tehnico-edilitare se vor pune la dispoziţie de către autorităţile locale sau investitorii privaţi, iar criteriile de repartizare şi vânzare a locuinţelor vor fi prevăzute ulterior, printr-un program aprobat prin Hotărâre a Guvernului.

Senatul a adoptat OUG 65/2010 cu 41 de voturi pentru, 31 împotrivă şi 4 abţineri, în calitate de primă Cameră sesizată.


Sursa

20 October 2010