Situația actuală a României poate arăta îmbucurător pe hârtie, și este drept că nu ne mai pândesc aceleași pericole ca în anul 2008, dar trebuie să fim în continuare precauți, pentru a ne păstra pe o linie de stabilitate economică. Iar două dintre cele mai importante lucruri de care trebuie să ne ferim, în acest moment, sunt creșterea salariilor nete și creșterea consumului.

41543-economie.jpgÎn ultimii doi ani, creșterea economică a accelerat, fiind chiar peste potențial. O asemenea situație trebuie tratată cu precauție, pentru a nu deveni un risc pentru țara noastră. Momentan, România se află într-un echilibru economic fragil care trebuie păstrat. 

România s-a așezat bine în Europa, iar importurile merg ușor. Nu mai avem aceeași sensibilitate a prețurilor la excesul de cerere. Dar nu putem să ne permitem să avem exces de cerere și să-l și stimulăm mai departe”, explică guvernatorul BNR Mugur Isărescu.

Indiferent de creșterea economică, România trebuie să își cunoască bine rivalii - țările din regiune cu care se află în permanentă competiție. Tocmai de aceea, leul nu trebuie să se aprecieze. El trebuie să rămână ușor scăzut față de euro, pentru a crește competitivitatea producătorilor români pe piețele internaționale. Un leu puternic favorizează importurile.

„Veșnicii noștri rivali, Polonia și Ungaria, devin mai competitivi, dacă România nu își veghează moneda națională”, explică Mugur Isărescu. 

O altă problemă cu care se poate confrunta România este creșterea salariilor. Dacă acest lucru se întâmplă la stat, atunci atrage după sine creșterea salariilor la privat, chiar dacă într-un ritm mai lent. Iar aceste situații sunt de natură să tragă un semnal de alarmă specialiștilor.

Când un economist aude de creșterea salariului net, ciulește urechile și solicită mai multă prudență”, continuă Isărescu.

Ca întotdeauna, guvernatorul BNR îndeamnă la stimularea infrastructurii, ca metodă de echilibrat pe termen lung.

Au crescut investițiile în clădiri rezidențiale, dar acestea au productivitate redusă. Au scăzut, în schimb investițiile statului în infrastructură. Dacă vrem echilibru pe termen lung, trebuie să stimulăm infrastructura, cercetarea, dezvoltarea. Aici ar trebui investit. Faptul că se lucrează la Centura Capitalei este un indicator de încredere”, explică Isărescu. 

Potrivit estimărilor BNR, inflația va fi la 1,6% la finele anului, în interiorul țintei BNR și că va ajunge la 3,1% la finele lui 2018.

26 July 2017