Mugur Isărescu se bazează pe piața imobiliară pentru o economie sustemabilă. Dar nu pe orice segment, ba chiar în niciun caz pe zona rezidențială, ci pe infrastructură. Acesta a fost întotdeauna și rămâne unul dintre cei mai importanți indici de progres economic. Iar faptul că se lucrează la Centura Capitalei este unul dintre cele mai importante semnale pentru guvernatorul BNR.

41457-drumuri.jpgInvestițiile în infrastructură fac economiile să crească sustenabil, iar România nu face excepție de la această regulă. Problema este că în România, lucrările de infrastructură sunt întotdeauna lăsate pe ultimul loc. Iar după ce că sunt puține, mai sunt și în scădere. Cu toate acestea, guvernatorul BNR găsește mesaje încurajatoare în activitatea prezentă a sectorului imobiliar.

Dacă vrem echilibru pe termen lung, trebuie să stimulăm PIB-ul potențial. Infrastructura, cercetarea, dezvoltarea. Aici ar trebui investit. Am văzut că se lucrează de zor la Centura Capitalei. E cel mai de încredere indicator”, explică Mugur Isărescu.

Sectorul rezidențial este mai activ dar, din păcate, aceste clădiri au o productivitate redusă. Și totuși, economia crește puternic, chiar mult peste potențial, explică Isărescu. Motiv pentru care BNR face apel la moderație, mai ales în privința consumului.

Țara s-a așezat bine în Europa, importurile merg ușor, s-au așezat. Poziția noastră era mult mai discutabilă. Când dă un preț să meargă în sus, apare imediat importul. E și bine e și rău. Dar cât timp deficitul de cont curent e scăzut, presiunile cererii excesive se diminuează. Nu mai avem aceeași sensibilitate a prețurilor la excesul de cerere. Dar nu putem să ne permitem să avem exces de cerere și să-l și stimulăm mai departe”, explică Isărescu.

Cât despre cursul de schimb, acesta nu ar trebui să sufere mari schimbări. Cel puțin nu în privința leului. Dacă acesta s-ar întări, competitivitatea românilor pe piețele externe ar fi pusă în pericol. Importurile sunt favorizate de un leu mai puternic.

„Vin prietenii noștri din Polonia și Ungaria și se dovedesc mai competitivi. Nu avem nevoie de o apreciere a cursului. Când se apreciază creează efecte limitate, când se depreciază poate să creeze și panică”, explică Isărescu.

Un alt pericol este reprezentat de creșterea salariilor. O creștere a salariilor la stat, va conduce la creșterea salariilor în mediul privat, chiar dacă acest lucru se va întâmpla mai lent. Guvernatorul solicită prudență și pe acest segment.

CITEȘTE ȘI:

22 May 2017