Guvernul israelian a aprobat angajarea a 2.000 de muncitori constructori din România şi Bulgaria, motivându-şi decizia prin relaţiile amicale pe care aceste ţări le întreţin cu Israelul, a indicat - marţi - un comunicat oficial, citat de AFP.

19701-muncitor_constructii_03_7397400c0c.jpg'Guvernul a decis să permită ca 2.000 de muncitori în construcţii români şi bulgari să vină să lucreze în Israel din iniţiativa primului ministru Benjamin Netanyahu, care a estimat că trebuie acordată o preferinţă ţărilor amicale', a precizat comunicatul.

Textul adaugă că, în pofida utilizării a o mie de români şi a o mie de bulgari, numărul muncitorilor străini în construcţii nu va creşte, ceea ce implică faptul că contingentele de imigranţi legali veniţi din alte ţări vor fi diminuate cu acelaşi număr.

Acest comunicat a fost publicat ca urmare a unei informaţii difuzate marţi seara de canalul doi de televiziune privată potrivit căreia premierul Netanyahu a vrut să facă un 'gest' faţă de Bulgaria şi România pentru a le convinge să nu susţină integrarea în ONU a unui stat palestinian în cursul votului prevăzut pentru septembrie.

Benjamin Netanyahu a vizitat săptămâna trecută România şi Bulgaria. Ca urmare a acestei vizite, România şi Bulgaria nu au adoptat o atitudine clară cu privire la poziţia lor în cazul votului în ONU, estimează AFP.

Palestinienii intenţionează să ceară ONU admiterea unui stat al Palestinei în absenţa unei perspective serioase de reluare a negocierilor pentru pace cu Israelul. Dar această opţiune este respinsă categoric de statul evreu şi de SUA, care şi-au anunţat intenţia de a i se opune prin veto.


Sursa

13 July 2011