Blocurile, așa cum le știm noi, sunt o definiție a traiului urban modern. Sunt confortabile și accesibile sau spectaculoase și exclusiviste, pentru orice buget, în orice zonă. La originea lor, blocurile au fost construite drept reședințe pentru sărmani. Primele blocuri au fost construite de romani, pentru a-i adăposti în condiții meschine pe cei mai săraci oameni ai vremurilor. Cei care locuiau acolo știau că trăiesc cu riscul iminent al unui incendiu sau de prăbușire, dar alternativele erau chiar mai periculoase de atât. Primele blocuri puteau însemna osândirea la moarte, dar locatarii lor își asumau fără să ezite acest risc.
Pentru aproape jumătate din istoria umanității, strămoșii noștri s-au mutat dintr-un loc în altul,
lăsând doar câteva semne ale trecerii lor prin respectivele zone. Mărturie trecerii lor prin timp stau doar picturile din peșteri, câteva construcții primitive în piatră sau obiecte de uz
casnic îngropate în istorie. Dacă inițial societățile prosperau doar datorită comunităților vânătorești, între anii 30.000 și 15.000 înaintea erei noastre, s-a făcut treptat trecerea către o
societate bazată pe agricultură. Acesta este momentul în care a apărut primele case care denotă statornicia proprietarilor. Locuințele neolitice, din anul 8.000 înaintea erei noastre, erau
formate dintr-o singură încăpere, dar forma varia de la casă la casă. Săpăturile arheologice au descoperit faptul că unele case erau tringhiulare, altele rectangulare sau circulare. A urmat
apoi stabilirea statutului social prin modul de construcție a locuinței.
„În Egiptul Antic, respectiv din anul 3.150 înaintea erei noastre, se făcea deja clar distincția între locuințele aritocrate și cele ale clasei mijlocii, precum și de clasa inferioară. Aristocrații aveau case mari, din cărămidă, care înglobau grădini, anexe și locuințe pentru servitori, toate împrejmuite de un zid mare. Casele nobilimii puteau fi și de 50 de ori mai mari decât cele ale clasei mijlocii. Iar casele celor sărmani erau făcute din cărămidă nearsă”, a explicat pentru IMOPEDIA.ro istoricul Egizia Enescu.
În Roma, blocurile dărăpănate și vilele nobilimii erau construite unele lângă altele, într-un tablou urban neobișnuit
În Roma, în secolele III și IV, populația fluctua între 700.000 și 800.000 de oameni.
Indiferent dacă
erau nobili sau oameni de rând, cu toții locuiau amestecat, în același perimetru. Distincția se putea face însă după locuințele lor. Nobilii aveau case cu suprafețe generoase, în care trăia o
singură familie, în timp ce pentru pătura de jos a societății s-a dezvoltat conceptul de insulae: locuințe plurifamiliale dispuse pe șase-șapte etaje, poate chiar și opt-nouă etaje, în cazul
construcțiilor care nu respectau restricțiile de înălțime ale vremurilor. Potrivit documentelor istorice, în secolul IV, în Roma existau între 42.000 și 46.000 de insulae și 1.800 de domusuri.
„Un bloc roman, insulae, putea acomoda aproximativ 40 de persoane, în șase-șapte apartamente. Suprafața totală era de aproximativ 300 mp, deci fiecărei familii îi revenea o suprafață de aproximativ 50 mp. În general aveau un hol și o singură cameră. Cele mai mari și scumpe apartamente se aflau la etajele inferioare, în timp ce apartamentele ieftine și mici se aflau la etajele superioare. Doar aprtamentele scumpe aveau apă curentă și toalete, în timp ce locatarii din apartamentele de la etajele superioare ar fi trebuit să folosească sistemul de toalete publice din Roma”, continuă istoricul Egizia Enescu.
De-a lungul timpului, blocurile au fost construite din lemn, cărămidă nearsă și, abia mai târziu, dintr-un beton primitiv
Indiferent de confortul apartamentelor de la etajele inferioare, calitatea blocului roman, per total, lăsa de dorit. Acestea erau construite cu bugetul minim necesar, pentru a putea construi cât mai mult, la un preț cât mai mic. De-a lungul timpului, blocurile romane au fost construite din lemn, cărămidă nearsă și, abia târziu, dintr-un beton primitiv. Cele mai multe dintre ele erau sortite prăbușirii sau incediilor
„Din cauză că se prăbușeau des sau ardeau în incendii spontane, Augustus a limitat înălțimea blocurilor la 21 de metri, urmând ca împărtul Nero să scadă regimul de înălțime până la 18 metri, după Marele Incendiu al Romei. Totuși, la fel ca și azi, regimul de înălțime era respectat doar de constructorii onești, ceea ce înseamnă că se întâlneau adesea și blocuri care sfidau legile de construcție”, explică istoricul pentru IMOPEDIA.ro.
În Evul Mediu occidental, erau deja multiple soluții arhitecturale. Construcțiile noi înglobau tehnicile trecutului, pentru un aspect general modern, cu materiale și tehnici noi. În
Veneția 
au început să se folosească materialele prețioase pentru decorațiuni. În nordul Europei,
s-au răspândit construcțiile din lemn, cu acoperișuri ascuțite și structura la vedere. În Franța și Anglia se folosea cu precădere cărămida. Primele locuințe burgheze au apărut în Olanda, în
secolul XVII, într-o eră în care clasa mucnitorească a prosperat spectaculos. Atunci s-au conturat spectaculoasele locuințe olandeze care mai pot fi întâlnite și azi, cu fațada strâmtă și
înaltă, dezvoltate în lungime. Aceste case au păstrat eleganța caselor aristocrate, dar erau sobre și practice, adaptate nevoilor noii clase medii.
„Locuința burgheză a secolului XVII era unifamilială, dar în secolul XVIII a apărut necesitatea unei clădiri elegante, care să fie folosită de mai multe familii cu stare financiară bună. Locuitorii ar fi putut beneficia de curte, grădină, terasă comună, de cea mai bună calitate. Așa a apărut blocul modern, care a condiționat atât de mult arhitectura rezidențială din secolele care au urmat”, explică Egizia Enescu.
Blocurile s-au dovedit a fi un succes pentru societatea modernă și au devenit cel mai
răspândit tip de
locuință din mediul urban, în întreaga lume. Dimensiunea apartamentelor de bloc a variat de-a lungul timpului, în funcție de necesitatea clienților. Cu spațiile construibile în scădere,
blocurile au renunțat la poduri, mansarde sau demisol, pentru a le înlocui cu apartamente. Tendința actuală, în materiale de apartamente în bloc, impune camere luminoase și spațioase, reducând
uneori totul la o singură cameră supradimensionată, de tip loft, ceea ce se poate obține prin reconversia depozitelor și fabricilor dezafectate.
CITEȘTE ȘI:
14 September 2015
