Omul de afaceri ieşean Iulian Dascălu, cel mai mare proprietar de mall-uri din România, se pregăteşte de lansarea celui de-al cincilea centru comercial din reţeaua Iulius Group şi spune că în fiecare dimineaţă gândul său se îndreaptă spre ratele pe care trebuie să le achite lunar la băncile finanţatoare.

13611-untitled-1.jpg„Când mă trezesc dimineaţa la asta mă gândesc", a declarat Iulian Dascălu întrebat de cum se descurcă cu plata ratelor către băncile care i-au finanţat construcţia celor patru mall-uri. Ieşeanul este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai îndatoraţi dezvoltatori din România.


El vorbeşte despre proprietăţile din portofoliul pe care îl gestionează ca despre familia sa şi spune că mall-urile din Cluj-Napoca şi Timişoara sunt cele mai performante. „Pentru mine sunt ca o familie. Sunt copiii mei şi toate sunt egale pentru mine. Bineînţeles că mall-urile din Cluj şi Timişoara sunt avantajate de faptul că activează pe pieţe mai puternice", a comentat Dascălu, care a început să îşi construiască imperiul cu o reţea de magazine de încălţăminte în Iaşi.

Adaptări la criză

Primul pas pe care Dascălu la urmat anul trecut, când criza economică era evidentă, a fost să reducă chiriile retailerilor, însă cu amendamentul ca în acest an să revină la vechiul nivel.

„Ne-am ţinut de cuvânt şi suntem cu chiriile pe un trend ascendent. Nu am revenit în totalitate la nivelul din 2009, dar mesajul pe care l-am transmis atunci a fost clar pentru chiriaşi. Problema retailerilor nu vine de la chirie şi noi oricum practicăm nişte chirii acceptabile", a explicat Dascălu.

Atenţia acestuia este întreptată în acest moment doar spre complexul urbanistic Palas din Iaşi care urmează a fi livrat pe piaţă în septembrie anul viitor. Proiectul a trecut printr-un proces de readaptare la condiţiile pieţei, cel mai mult având de suferit componenta rezidenţială a proiectului.

„Adaptarea a constat în reducerea părţii de rezidenţial pentru că a fost cel mai afectat segment de piaţă. Astfel din 800 de apartamente programate, am rămas doar cu 100 de unităţi", a menţionat omul de afaceri. Dintre acestea 60 de apartamente au fost deja vândute, însă după cum spune Dascălu, preocuparea companiei nu este pentru aceast segment. Preţul mediu al locuinţelor este de 1.490 de euro pe metru pătrat sau 1.000 de euro pe metru pătrat pentru cei care vor să îşi facă singuri finisajele interioare.

Venituri aşteptate

Iulian Dascălu estimează că veniturile ce vor fi încasate în primul an de funcţionare a Palas Mall, care are o suprafaţă de 44.700 de mp, vor fi de circa 8 mil. euro, iar cele pentru componenta de birouri, care va dispune de o suprafaţă de 20.000 mp, îi va aduce în primul an circa 2 mil. euro.

Prima clădire de birouri a fost finalizată şi are un grad de ocupare de 100%, iar în perioda următoare vor fi lansate şi celelalte clădiri. Componenta de retail a proiectului va fi lansată odată cu tot proiectul în septembrie 2011 şi până atunci se estimează că gradul de ocupare va ajunge la 95%.

„Până la sfârşitul anului sperăm să ajungem la 60% ocupare în mall. 90% din chiriaşii centrului Palas sunt deja prezenţi şi în celelalte mall-uri ale noastre. Sunt clienşi vechi", a conchis Dascălu.

Pala Iaşi se întinde pe o suprafaţă construit totală de 320.000 mp şi presupune o investiţie de peste 260 mil. euro. Complexul va beneficia de cea mai mare parcare subterană din provincie, care va avea 2.500 de locuri. Proiectul prevede şi construcţia a două hoteluri care sunt dezvoltate de altă firmă.

Sursa

17 September 2010