Bucureștenii vor avea un nou Kaufland, începând de joi, 23 octombrie. Prezent de aproape 10 ani în România, retailerul german va inaugura al optulea magazin din Capitală. Planurile de extindere nu se opresc aici – până la sfârșitul acestui an, Kaufland va avea zece puncte de lucru în București și 100 în întreaga țară.

35495-kaufland.jpgUn nou hipermarket Kaufland își deschide porțile în București. Al optulea magazin din Capitală al retailerului german se află în cartierul Berceni, în locul unei foste hale industriale de pe platforma Romprim. Pentru acest hipermarket, germanii au cumpărat anul trecut o parcelă de 18.000 mp din platforma de 57.000 mp deținută de cel mai mare producător de autospeciale din România.

Liderul pieței locale de retail, Kaufland va inaugura mâine magazinul cu numărul 98 de la noi din țară, plănuind ca în următoarele două luni să își mărească rețeaua la 100 magazine. Grupul Kaufland este printre cele mai mari din Europa, având peste 1.100 magazine în șapte țări (Germania, Polonia, Cehia, Croația, Slovacia, România și Bulgaria).

„Kaufland România a creat până în prezent peste 12.700 de noi locuri de muncă directe în România, la sediul central din București, în magazinele deschise, precum și la centrele logistice situate în Parcul Industrial Ploiești și Turda. Regionalitatea constituie unul din punctele forte Kaufland. Portofoliul nostru este axat în principal pe produse de la furnizori naționali și regionali, ceea ce contribuie la întărirea economiei locale”, se arată pe site-ul companiei.

  • Valoarea vânzărilor plasează Kaufland pe primul loc între retailerii din România, înaintea Metro Cash&Carry, Auchan și Carrefour
  • Kaufland a înregistrat o creștere a profitului cu peste 20% în 2013, la 75 milioane euro
  • Cifra de afaceri a retailerului german a urcat cu 13% anul trecut, ajungând la 1,64 miliarde euro

Cel mai mare retailer de pe piața românească își continuă planul de extindere: la mijlocul lunii octombrie, a fost deschis cel de-al treilea magazin Kaufland din Oradea, iar de la începutul lui 2014, au fost inaugurate hipermarketuri în Târgu Mureș, Oradea, Târgoviște, București, Arad, Gherla și Vatra Dornei.

CITEȘTE ȘI:

 

22 October 2014