Legea dării în plată, adoptată de Camera Deputaților. Urmează votul în plen

Publicat: | Autor: Mihaela Ochiană, IMOPEDIA.ro | Numar afişări: 1288

Controversata lege a dării în plată a fost adoptată, iar situația rămâne la fel de tensionată. Cei care au luptat împotriva ei rămân în continuare pe poziții și avertizează că urmează să apară probleme grave în sistemul bancar românesc. Potrivit lor, ar trebui să ne așteptăm la avansuri mai mari, costuri de creditare mai ridicate și timpi de așteptate mai mari la acordarea împrumuturilor. De cealaltă parte, susținătorii legii spun că programul Prima Casă va continua să funcționeze fără probleme și că tot ce urmează este o stare de echilibru social. În cursul zilei de miercuri se desfășoară și votul în plen. 

legea darii in plataLegea dării în plată a fost adoptată în Camera Deputaților, for decizional, cu majoritate de voturi. Legea se va aplica pentru creditele de 250 de mii de euro, ignorând astfel sugestia BNR, care propunea o limită de 150 de mii de euro. Totodată, programul Prima Casă a fost eliminat de sub incidența actului normativ, iar cei care sunt deja în proces de executare silită vor putea beneficia de sistemul dării în plată. Urmează votul în plen, în cursul zilei de miercuri. Între timp, polemicile continuă și sunt la fel de vehemente ca și până acum. Inițiatorul legii a simțit chiar nevoia unui nou amendament, potrivit căruia, potrivit legii, nu sunt afectate garanțiile statului român acordate pentru Prima Casă.

Nu pot să nu consemnez ipocrizia din această sala. Am introdus special acest amendament ca să lămurim această treabă. Riscul băncii în acest program este zero. Cetățeanul care este în situația în care a luat un credit prin programul Prima Casa, dacă acesta dă locuința în plată, ANAF îl va urmări pentru suma pe care statul o platește pentru el. Noi, practic, vrem un echilibru social'”, a explicat Daniel Zamfir, inițiatorul legii.

În timpul dezbaterilor, spiritele s-au încins, dar inițiatorii au ieșit victorioși, în ciuda contra-argumentelor

Răspunsurile au venit rapid și tăios. Inițiatorului legii i s-a explicat faptul că garanțiile statului se emit irevocabil și necondiționat, iar problematică este ipoteza în care statul și banca devin coproprietari ai aceluiași imobil, au explicat reprezentanții Ministerului Finanțelor. Nici oficialii BNR nu au fost mai subtili. Aceștia au spus în mod tranșant faptul că garanția statului va fi afectată. Ba mai mult, se va ajunge inevitabil la scumpirea creditelor, creșterea perioadei de așteptare pentru a obține un împrumut, precum și la mărirea avansului. Inițiatorul legii a spus că toate aceste idei sunt scenarii fataliste, dar apoi a renunțat la amendamentul pe care la introdus, referior la siguranța garanțiilor. După toată această agitație însă, inițiatorii legii au fost victorioși. 

Legea dării în plată a trecut cu bine de Comisia Juridică a Camerei Deputaților. Acum mai avem nevoie doar de vânt în pânze”, a spus prof. Gheorghe Piperea, inițiator al proiectului.

Incredibil! Am reușit! Am scos o lege bună, de care va beneficia majoritatea covârșitoare a celor care au luat credite cu ipotecă. Practic, nu se mai poate întâmpla nimic în plen”, a jubilat Daniel Zamfir.

România a fost avertizată la nivel înalt de faptul că legea dării în plată poate reprezenta un pericol național 

Legea dării în plată a fost discutată în mai multe forme, în ultimele luni. Ea a fost chiar returnată de președinte, pentru o analiză mai atentă. Printre pericolele care ar există, după implementarea acestei legi, au fost enumerate închiderea subită a programului Prima Casă, discriminare între clienții bancari și terenul propice pentru a permite abuzuri. Forma inițială a legii dării în plată a stârnit nemulțumire la nivel european, printre cei care au atras atenția asupra problemelor existente au fost Comisia Europeană, Banca Centrală europeană, agenții de rating, Consiliul Investitorilor Străini precum și Coaliția pentru Dezvoltarea României. De cealaltă parte, printre cei care au fost în favoarea implementării unui asemenea proiect, se numere într-un număr copleșitor clienții bancari cu credite problematici în franci elvețieni.

CITEȘTE ȘI:

 

Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail
B1TV - PRIMA CASA 4
Get Adobe Flash Player to be able to see this content
19089-2.jpg
B1TV - Prima Casa 4
10463-60410397-2.jpg
Programul "Prima casa", deblocat? Asteptati, ne transmit bancherii!
10432-new.jpg
Dezvoltatorii vor si nu vor Prima Casa 2
10279-64651.jpg
Blocaj în programul Prima Casă
9970-agentii.jpg
Agentii imobiliari spera ca programul Prima casa sa dezghete piata
9964-tvr.jpg
Prima Casă 2 dinamizează piaţa terenurilor
9772-mai_greu_de_luat.jpg
Mai greu de luat
9434-60400644-2.jpg
Creste la 80.000 de euro plafonul la Prima Casa, crestem si noi preturile"
9173-60398655-2.jpg
Guvernul a deblocat "Prima Casa"
6924-60356947-2.jpg
Boc, nemultumit de ritmul de rezolvare al dosarelor pentru Prima Casa
Imobile prima casa
Apartamente de max 70.000 EURO
Sondaj Media
Considerați că 2016 este un an bun pentru achiziția unei proprietăți imobiliare?
Da, cât mai repede posibil, deoarece prețurile au început deja să urce încet.
Da, dar fără grabă. Piața abia se stabilizează, iar prețurile nu au cum să scadă mai mult de atât.
Nu sunt interesat de achiziția unei locuințe în viitorul apropiat.
Nu încă. Voi mai aștepta, cred că prețurile vor mai înregistra ușoare scăderi.
Nu, prețurile încă mai trebuie să scadă mult pentru a se adapta puterii de cumpărare din România.
OFERTE RECOMANDATE
P-ta Victoriei , SC: 66.35 mp, 3 cam.
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Afla ce salariu trebuie sa ai pentru a beneficia de programul Prima Casa
@Anderson Morris: Te gandesti de a obține un împrumut? Ai nevoie serios de împrumut de urgență pentru a începe propria afacere? Ești în datorii? [...]
Afla ce salariu trebuie sa ai pentru a beneficia de programul Prima Casa
@Anderson Morris: Te gandesti de a obține un împrumut? Ai nevoie serios de împrumut de urgență pentru a începe propria afacere? Ești în datorii? [...]
BNR pregăteşte o mică revoluţie pentru creditele ipotecare
@lilian nikky: Numele meu este lilian N.This este o zi foarte plină de bucurie a vieții mele din cauza ajutorul Dr.saguru a făcut pentru mine, [...]
Afla ce salariu trebuie sa ai pentru a beneficia de programul Prima Casa
@PATRICIA JAMES: Căutați un creditor de împrumut autentic? sunteți la locul potrivit pentru soluțiile dvs. de împrumut chiar aici! un creditor [...]
Credite pentru romanii care muncesc legal in strainatate
@ALICIA RADU: Buna, Sunt doamna Alicia Radu, un creditor împrumut privat, care oferă împrumuturi oportunitate de viață timp. Sunteți în orice [...]

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre
Adrian Niculescu
Ilias Papageorgiadis

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video