Ce se aplica de la 1 Ianuarie si ce nuDe la 1 ianuarie 2009, a intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă cu modificarea şi completarea unor acte normative privind Protecţia Consumatorului, în care sunt vizate agenţiile imobiliare şi băncile care acordă credite. Pe de altă parte, sunt sub semnul intrebarii reducerea de TVA la 5% pentru locuinţe noi, precum si subvenţiile de 90% pentru panouri solare. Cel puţin deocamdată.

Ordonanţa de Urgenţă nr. 174/11.2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 795/ 27.11.2008 este prima reglementare legată de domeniul imobiliar, care trebuie respectată din această lună. Conform Ordonanţei, agenţii imobiliari au obligaţia de a le prezenta clienţilor mai multe informaţii despre imobilul ce urmează a fi tranzacţionat, precum preţurile practicate în piaţă, situaţia juridică a imobilului, nivelul estimativ al costurilor ce urmează să fie suportate de client, nivelul comisionului practicat de agenţia imobiliară, surse de zgomot, umezeală, poluare, miros, pericol de inundaţii sau surpări, organizarea în apropiere a unor manifestări populare periodice, istoricul terenului sau al clădirii, posibile dezavantaje ale vecinătăţilor.

Băncile, la rândul lor, au obligaţia să le ofere clienţilor contractele de credit încă din faza pre-contractuală, împreună cu o simulare de costuri, să prezinte costurile totale ale creditului în orice formă de publicitate, să menţioneze în contract toate comisioanele percepute, aferente produsului financiar,  să nu majoreze comisioanele pe perioada derulării contractului de credit,  în cazul  dobânzii variabile, să prezinte indicii în funcţie de care variază aceasta, precum şi formula de calcul, să nu modifice clauzele contractuale fără încheiere unui act adiţional, acceptat de consumator.

Noul ministru al Mediului, Nicolae Nemirschi a amânat din nou programul „Casa verde", prin care urma să acorde subvenţii de 90% pentru cei care îşi montează sisteme ecologice de încălzire a locuinţelor, panouri solare sau instalaţii eoliene. Într-un briefing de presă, Nicolae Nemirschi susţine că bugetul programului trebuie aprobat de Guvern şi întârzie afişarea listelor cu firmele la care populaţia s-ar putea înscrie. Deblocarea acestui program s-ar putea realiza cel mai devreme în a doua parte a acestei luni sau în luna februarie.

O soartă incertă o are reglementarea privind reducerea TVA, de la 19% la 5%, pentru locuinţele noi cu mai puţin de 100 mp şi până în 100.000 euro, promisă de Guvernul Tăriceanu.

 

4 January 2009