Proprietăţile italiene încărcate de istorie nu se mai scot la vânzare numai în cercuri restrânse, printre aristocraţi sau vedete. Demonstraţie este un sătuc din Toscana care îşi caută un nou proprietar pe faimosul site eBay, după ce proprietarii au încercat ani de zile să îl vândă prin diferite agenţii imobiliare.

25565-tuscanvillage.jpgSatul medieval Pratariccia este situat în Toscana, Italia, la o altitudine de 850 m. Înconjurat de o pădure de stejari şi bucurându-se de o privelişte superbă către valea Casentino, sătucul este nelocuit de aproape 50 ani, pe când păstorii şi agricultorii care îşi aveau căminul aici. Aceştia au plecat însă în căutarea unor locuri de muncă bine plătite, uşor de găsit în perioada de înflorire economică a Italiei de la acea vreme.

Acum, proprietarii aşezării izolate – despre care se spune că aparţin unui ordin religios – speră să obţină bani dintr-o vânzare online.

„Proprietarii au încercat ani la rând să vândă sătucul cu ajutorul unor agenţii imobiliare, dar nu au reuşit. Odată cu listarea ofertei pe eBay, Pratariccia a atras atenţia întregii lumi, aşa că probabil vor obţine un rezultat mulţumitor”, a declarat pentru The Guardian un localnic din satul vecin Stia.

Sătucele italiene nelocuite, decorul perfect pentru proiecte imobiliare destinate turiştilor

Preţul de 2,5 milioane euro nu este accesibil oricui, dar viitorul proprietar va primi pentru aceşti bani 25 căsuţe şi opt hectare de pământ neatins de evoluţia industriei, unde animalele sălbatice încă umblă nestingherite.

Agentul imobiliar care se ocupă de această tranzacţie prin eBay admite însă că ulterior ar mai fi nevoie de circa un milion euro pentru a restaura căsuţele rustice, pentru a aduce electricitate şi pentru a face un drum. Consultantul italian spune că au mai existat discuţii cu diferiţi investitori interesaţi de a construi ansambluri turistice, dar aceştia au fost descurajaţi de costurile finale ridicate. Însă, actualii proprietari speră că frumuseţea zonei, situată la o distanţă de numai 40 km de Florenţa şi de castelele medievale din împrejurimi, vor atrage până la urmă un cumpărător.

Pratariccia este unul din numeroasele sătuce italiene semi-abandonate, amplasate în decoruri superbe, aşezări care au început să atragă atenţia dezvoltatorilor imobiliari din întreaga lume. Astfel de zone au un potenţial ridicat pentru proiecte de relaxare, mai ales pentru centre turistice cu diverse facilităţi, unde fiecare vizitator primeşte propria căsuţă rustică.

CITEȘTE ȘI N-ai bani de un apartament? Cumpără-ţi o insulă! Preţurile pornesc de la 5 dolari.

 

10 July 2012